Ion Georgescu: ”Uniți, putem învinge!” La Spitalul Mioveni, teste pentru pacienți și personalul medical

Începând de joia trecută, laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Mioveni efectuează teste pentru depistarea infecțiilor cu SARS-COV-2. Direcţia de Sănătate Publică Argeş a autorizat miercuri, 22 aprilie, laboratorul de analize al Spitalului Mioveni, care cuprinde două aparate de tip Real Time PCR, de testare COVID 19.
Trebuie menționat faptul că, cel puțin pentru moment, se vor efectua teste doar pentru două categorii de persoane, respectiv testele pacienților care prezintă simptomele infectării cu COVID-19, personalul medical - la ieșirea din tură și persoanele care au intrat în contact cu un pacient confirmat pozitiv.
Probele vor fi analizate de personal specializat în domeniu, care a efectuat cursuri de specializare în biologie moleculară la Spitalul Victor Babeș din București.
Laboratorul de analize de la Mioveni pentru depistarea și diagnosticarea persoanelor infectate cu noul coronavirus cuprinde un sistem de testare Universal Molecular Diagnostics System – ExiStation 48A System, achiziționat de Fundația Groupe Renault România, format din două hote unde se prepară mixurile pentru extracție, un aparat ExiPrep-16Dx pentru extracția ARN-ului și un analizor PCR RT. Cel de-al doilea echipament este un aparta PCR RT, care a fost donat de omul de afaceri Gheorghe Văsâi.
De asemenea, Asociațiile ”Donează pentru Argeș” și ”Zimbrul Carpatin”, Camera de Comerț și Industrie Argeș, precum și Cristian Gentea s-au alăturat eforturilor Fundației Groupe Renault România, achiziționând un număr suplimentar de teste.

Ion Georgescu: ”Uniți, putem învinge!”

Ion Georgescu, primar: ”Cu bucurie și speranță, am primit un ajutor consistent din partea prietenilor noștri din Municipiul Jinhua, provincia Zhejiang - China, constând în importante cantități de materiale medicale și echipamente de protecție, atât de necesare în această perioadă, precum măști FFP2, măști chirurgicale, halate, combinezoane și mănuși de protecție.
După un drum lung, ajutoarele umanitare donate de Spitalul TCM Jinhua și de administrația locală a municipiului Jinhua au ajuns la Primăria Mioveni, urmând ca noi să le direcționăm către colegii noștri aflați în linia întâi a luptei cu pandemicul virus SARS-COV-2.
Le mulțumim pentru gestul de solidaritate tuturor celor care au contribuit la organizarea și coordonarea acestui transport - Guvernului local al municipiului Jinhua, conducerii Spitalului de Medicina Tradițională Chineză din Jinhua, Ambasadei Republicii Populare Chineze în România și domnului Jin Xiaozhong.
Uniți putem învinge!”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea