Conducerea Spitalului Județean: „Secția de Chirurgie Vasculară a fost aprovizionată constant cu echipamente de protecție”

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a transmis un comunicat de presă  în care se precizează că Secţia de Chirurgie Vasculară (din care face parte medicul  Felix Sârboiu, care a fost infectat cu COVID-19) a beneficiat şi beneficiază în continuare de echipamente de protecţie.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că nu s-ar fi dat curs solicitărilor privind suplimentarea echipamentelor de protecție pentru Secția de Chirurgie Vasculară, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești a dispus o anchetă internă. Deși a mai fost solicitată, pentru o informare corectă a opiniei publice, situația materialele și echipamentele de protecție la Spitalul Județean de Urgență Pitești, conducerea unității nu a făcut acest lucru. Abia după apariția cazului doctorului Felix Sârboiu a început să se prezinte situația reală din spital.
„La nivelul unității nu au existat lipsuri în ceea ce privește materialele și echipamentele de protecție, aprovizionări au fost făcute constant, începând cu luna februarie au existat stocuri suficiente în magazia centrală a unității. Aprovizionarea, la nivelul secțiilor, se realizează în baza referatelor de necesitate, pentru materiale specifice activității medicale aferente fiecărei secții, respectiv, prin referate de aprovizionare direct din magazia centrală, fără rezoluția managerului. De la începutul lunii martie și până la 10 aprilie 2020, Secția Chirurgie Vasculară a ridicat din magazia SJUP, prin referate de aprovizionare (referate din 03.03.2020, 16.03.2020, 22.03.2020, 24.03.2020, 03.04.2020, 04.04.2020, 10.04.2020) materiale de protecție. Astfel, Secția a fost aprovizionată, pe lângă alte materiale, cu următoarele: combinezoane – 10 bucăți, măști chirurgicale – 1000 de bucăți, măști ffp2 - 20 de bucăți, măști ffp1 - 13 bucăți, mănuși nesterile - 1100 de perechi, mănuși sterile - 1300 de perechi, ochelari de protecție - 10 perechi, halate de unică folosință- 150 de bucăți, vizieră, termometru non-contact. De asemenea, în afara materialelor ridicate în baza referatelor de aprovizionare, la data de 17.03.2020, la nivelul Secției, fizic, existau: măști – 300 de bucăți, halate de unică folosință – 100 de bucăți, mănuși nesterile – 450 de perechi, menționate într-un proces - verbal semnat de asistenta șefă din Secția Chirurgie Vasculară a SJUP”, a transmis Spitalul Județean. De precizat că Secția de Chirurgie Vasculară rămâne în continuare închisă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea