Primăria Piteşti a celebrat Anul European al Voluntariatului

Anul 2011 a fost declarat anul voluntariatului  european. El va fi un an hotărâtor atât pentru dezvoltarea voluntariatului în Piteşti, România, cât şi pentru întreaga Europă. Obiectivul principal este să încurajeze cât mai multe persoane fizice să întreprindă acţiuni de voluntariat. În acelaşi timp se doreşte şi asigurarea calităţii dar şi acreditarea unor noi organizaţii care lucrează cu voluntari. De asemenea, se speră ca în acest an relaţiile dintre acestea să devină mai strânse, să existe o relaţie de interdependenţă.
Primăria oraşului Piteşti a fost gazda unui eveniment special, atât în ceea ce priveşte tematica lui, cât şi în ceea ce priveşte implicaţiile benefice ale acestuia asupra comunităţii. Astfel, în contextul serbării Anului European al Voluntariatului, primăria Piteşti a organizat un seminar privind diseminarea proiectelor Comenius derulate de aceasta din fonduri comunitare prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. La acest seminar au fost diseminate două proiecte: Proiectul „Cetăţenia activă”- Parteneriate  Comenius Regio 2010 şi Proiectul „Cooperarea şcolilor cu autorităţile locale” – Parteneriate  Comenius Regio 2011.
Primul proiect –Cetăţenia activă – a presupus schimburi de mobilităţi între doi parteneri: Consiliul Local al Municipiului Piteşti a fost autoritatea aplicantă, alături de Şcoala de Arte Piteşti, Liceul de Industrializare  Lemnului şi ONG-ul Salvaţi Copiii şi partenerii olandezi reprezentaţi de Primăria Tynaarlo, Şcoala CBS Menso Alting şi ONG-ul St. Tynaarlo-Piteşti. Acest proiect a avut ca temă voluntariatul activ al cetăţenilor, urmărind implicarea unui număr cât mai mare de cetăţeni ai municipiului Piteşti (elevi, profesori, persoane cu dizabilităţi, persoane vârstnice) în organizarea Simfoniei Lalelelor. Noţiunea de „voluntariat” s-a conturat cel mai bine în întâlnirile directe cu cetăţenii olandezi care organizează manifestarea „Corso” („Festivalul Daliilor”), precum şi cu ONG-ul St. Tynaarlo-Piteşti (ONG participant la expoziţia Corso), vizita de lucru la realizatorii vehiculelor florale ale paradei – carele alegorice. Manifestarea florală „Corso” consta într-o competiţie de care alegorice cu tema prestabilită între cartierele localităţii. Echipa de proiect din municipiul Piteşti s-a implicat prin construirea la rândul ei a unui alt car alegoric cu ocazia Simfoniei Lalelelor din 2011.
Al doilea proiect –Cooperarea şcolilor cu autorităţile locale- a fost depus în parteneriat cu Consiliul Local  al municipiului Ourem. Între cele două oraşe (Piteşti şi Ourem) au avut loc schimburi de delegaţii, protocolul de colaborare din ianuarie 2011 având printre obiective şi colaborarea pe plan educaţional. S-a constatat că problemele tinerilor sunt asemănătoare (abandonul şcolar, violenţa în şcoli, consumul de droguri, alcool). Astfel, s-au comparat  problemele tinerilor în vederea rezolvării acestora, astfel âncât aceştia să fie capabili să se integreze în comunitatea locală şi europeană, să participe voluntar la activităţile sociale ale şcolilor sau comunităţii locale. Partenerii locali ai Consiliului Local ai Municipiului Piteşti au fost Colegiul Economic "Maria Teluianu" şi «Sprijin pentru viaţă», iar partenerii portughezi au fost reprezentaţi de Consiliul Local al Municipiului Ourem, Şcoala Vocaţională "Insignare" şi Asociaţia Centrul de zi "Freguesia de Fátima". În legătură cu acest proiect, primarul Pendiuc ne-a dezvăluit faptul că se vor iniţia acţiunile de construire a unei biserici ortodoxe în Fátima, în ciuda faptului că localnicii de acolo împărtăşesc o altă confesiune religioasă, şi anume catolicismul.
Din toată această dezbatere privind importanţa voluntariatului atât pentru individ cât şi pentru comunitate, am reţinut un lucru demn de interes: deşi românul nu excelează prin spirit de disciplină, dorinţă de muncă şi implicare activă în rezolvarea problemelor comunităţii, totuşi se distinge printr-un  „ceva” care-l face mai special în spaţiul cultural eterogen al naţionalităţilor etnice: averea sau zestrea noastră naţională amprentată în tradiţii, obiceiuri, cutume. În Occident, acestea au început să pălească prin intervenţia masivă a tehnologiei ultramoderne, tendinţă inexorabilă a societăţilor dependente de globalizare.
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea