Investiţiile oamenilor de afaceri Vali Vişoiu şi Gheorghe Badea au intrat în linie dreaptă

# Prefectul Gheorghe Davidescu: ”Se aşteaptă  aviz favorabil la autorizaţia de construire a microhidrocentralelor de pe râurile Capra, Buda şi Otic”. La conferinţa de presă care a avut loc săptămâna trecută la Prefectura Judeţului Argeş, prefectul Davidescu a clarificat problema legată de investiţiile aferente amenajărilor hidroenergetice din judeţul Argeş. Astfel, prefectul a menţionat că aceste investiţii sunt benefice din punct de vedere economic, atâta timp cât ele respectă regimul de protecţie special asupra conservării habitatelor naturale. Deşi există anumite surse mediatice care contestă acest lucru, Davidescu consideră că interesele speciale ale unor agenţi au ca scop destabilizarea sau, de fapt, forţarea stopării acestor investiţii pe motivul că anumite investiţii în construcţii ar periclita mediul înconjurător: «Sunt un militant vehement al protecţiei mediului înconjurător. Atunci când se pune problema unor asemenea construcţii, ca parte integrantă a reţelei ecologice comunitare, contextul de mediu este foarte important. Principala problemă a acestor investiţii majore este cea de protecţie a mediului înconjurător şi de respectare a reglementărilor naţionale şi comunitare în acest sens. Din fericire, am primit un aviz pozitiv în ceea ce priveşte protecţia mediului, atât din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, cât şi din partea autorităţii centrale. În concluzie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de conservare a habitatelor naturale. Însă mai sunt anumite probleme legate de autorizaţia de construcţie emisă de  Consiliul Judeţean. Este foarte important să obţinem aviz favorabil în acest sens, deoarece finalizarea acestei investiţii este una dintre cele mai mari lucrări din judeţul Argeş. Investiţia a început în martie 2011 şi se va încheia în martie 2013.»    Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea