Deputatul Dănuț Bica: „Gara Regală din Curtea de Argeș este unul dintre proiectele mele de suflet din acest mandat”

Deputatul argeșean Dănuț Bica anunță începerea unui proiect important pentru municipiul Curtea de Argeș. Săptămâna trecută s-a semnat contractul de finanțare pentru elaborarea expertizei tehnice în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Gării Regale din Curtea de Argeș.
Gara din Curtea de Argeș a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, dată la care a avut loc și punerea în circulație a căii ferate Pitești-Curtea de Argeș. A fost construită în mai puțin de unsprezece luni, la cererea Regelui Carol I, după planurile cunoscutului arhitect francez Andre Lecomte de Nouy.
„În prezent, deşi este o bijuterie arhitecturală şi este amplasată la confluenţa unor drumuri importante, această clădire, care are o simbolistică specială atât pentru municipiul Curtea de Argeş cât şi pentru istoria ţării noastre, din cauza neglijenţei autorităţilor se găsește într-o avansată stare de degradare. Tencuiala de pe pereți este în multe locuri căzută, plouă prin acoperiș, ceasul Paul Garnier amplasat pe fațada dinspre peroane, asemănător celui din Gara Centrală din Paris, nu mai funcționează, iar maiestuosul candelabru de cristal care lumina sala de așteptare, încăpere în care se ţineau odinioară cele mai frumoase baluri ale acelor vremuri, a fost transferat la Regionala CFR Craiova, Gara din Curtea de Argeş pierzând astfel un element decorativ excepţional. Pentru a nu se vedea starea deplorabilă a clădirii, în luna decembrie 2017, cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai I, pereții exteriori ai acesteia au fost acoperiți cu niște pânze, care între timp au început să se desprindă. Luni, 18 mai, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode, a semnat contractul de finanțare pentru elaborarea expertizei tehnice în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Gării Regale din Curtea de Argeș, după ce în data de 18 martie 2020 fusese semnat şi contractul pentru DALI (documentația tehnico-economică de avizare a lucrărilor de intervenție). Ministerul Transporturilor a precizat că, având în vedere statutul de monument de arhitectură al clădirii, lucrările de reparații, restaurare şi reabilitare vor fi realizate cu materiale şi tehnici specifice epocii în care a fost construită şi numai cu personal atestat de Ministerul Culturii pentru acest gen de obiectiv. Pentru mine, ca deputat de Argeș, semnarea acestui contract are o semnificație sporită. Fac această afirmație având în vedere că este încă unul dintre proiectele mele de suflet din acest mandat de deputat care, sub guvernarea PNL, devine realitate. Gara Regală din Curtea de Argeș, perla Căilor Ferate Române, lăsată să se prăbușească de Guvernele PSD, va fi, în sfârșit, restaurată şi reabilitată… De acum, am certitudinea că, într-un viitor apropiat, Gara Regală din Curtea de Argeș își va recăpăta splendoarea de altădată”, a precizat deputatul liberal Dănuț Bica.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea