Sorin Apostoliceanu: ,,Sunt convins că piteștenii vor alege omul care i-a ales pe ei, nu omul care a ales să rămână fidel unui partid care nu-i mai reprezenta"

O echipă - aceasta este propunerea PNL pentru Primăria Pitești. Liberalii vor să înlocuiască exemplul ,,tătucului unic" ce se pricepe la toate, cu expertiza unei echipe formată din oameni care au confirmat deja în profesia lor. Sorin Apostoliceanu este administratorul, cel care vine cu o vastă experiență în administrația publică locală prin prisma mandatului de viceprimar. Mihai Coteț, Ana Stan și Tiberiu Irimia sunt oameni de business, cu expertiză în management dar și în domeniul sănătății. De asemenea, Răzvan Șerbănoiu, care gestionează și el echipe în zona privată, este un reprezentant al societății civile extrem de activ și implicat în tot ceea ce presupune soluții pentru comunitate.

Deși vine cu o echipă complexă, tânără și dinamică, PNL a trebuit să mai explice electoratului de ce a optat, totuși, pentru viceprimarul Sorin Apostoliceanu. Argumente ne-a oferit chiar candidatul la Primăria Pitești, pentru care... ,,Mai multă administrație, mai puțină politică!" este un crez, nu un slogan.

 

”Partidele sunt entități vii, nu moaște la care să te închini necondiționat"

# A trecut puțin timp de la ceea ce presa a numit a fi ,,transferul anului". Care a fost reacția oamenilor de pe margine?
- Au fost reacții și reacții. Cei care deja mă cunoșteau au înțeles și, mai mult decât atât, au apreciat că schimbarea a fost una de bun augur. Pe mine mă știau ca pe o persoană aproape de oameni, deschisă, de acțiune, o persoană dornică de a reforma actul de administrație, cumva opusul a ceea ce se făcea la vârful Primăriei Pitești. În PNL, echipa de acolo se manifesta exact în aceeași direcție, de aceea ne-am armonizat cât se poate de natural. Cu toții suntem din aceeași generație rebelă în blugi, dornică să schimbăm sistemul și să îmbogățim comunitatea din care facem parte. Au fost și reacții acide, multe dintre ele, culmea, din zona... politică. Pe acestea le-am trecut la capitolul ipocrizii și manipulare, căci unele argumente frizau nu doar logica, ci și absurdul sau bunul simț.
Pe mine m-a interesat reacția oamenilor care nu au niciun interes, reacția cetățenilor simpli, unii dintre ei dezamăgiți, care au vrut să înțeleagă de ce s-au întâmplat așa lucrurile.
# Au fost discuții ample pe marginea principiilor, a doctrinelor... Acestea nu mai contează, s-au întrebat unii?
- S-au întrebat absolut îndreptățit, iar eu, la rândul meu, întreb altfel: ce rost își au doctrinele, atâta timp cât acestea nu sunt în slujba oamenilor? Care este rolul unui partid în afară de interesul public? Partidele sunt entități vii, nu moaște la care să te închini necondiționat. Partidele sunt formate din oameni și oamenii sunt cei care dau valoarea lor. Atunci când liderii PSD au ales să meargă flancați de aceleași personaje care au opus rezistență la schimbare și modernizare, eu am ales cetățeanul, a fost alegerea firească. Niciodată nu voi alege altfel, chiar dacă astăzi sunt în PNL.
# Chiar, de ce PNL? Nu e cam bruscă trecerea de la social-democrație la liberalism?
- Ar fi fost dacă intram în PNL ca să candidez la președinția partidului. Eu candidez la Primăria Pitești. Atunci când ești administrator și nu politruc, vezi lucrurile altfel. Vezi, mai ales, finalitatea. Finalitatea este ca Primăria Pitești să poată beneficia, în sfârșit, de un alt mod de a face administrație. Nu s-a putut cu PSD și nici nu se va putea, uitându-mă la echipa pe care o au.
Nu eu am venit către PNL, PNL a venit către mine și a făcut-o în contextul în care a constatat, în urma cercetărilor sociologice, că piteștenii mă percep ca pe acel administrator pe care și l-ar dori titular la Primărie. PSD tocmai alesese, din nou, interesele unui grup restrâns așa că PNL mi-a făcut oferta. A contat echipa care știam că s-a format acolo și mă bucur că m-am integrat și că acum tragem împreună la aceeași căruță. 
De-a lungul anilor, eu nu am făcut niciodată uz de haina politică, am fost efectiv un administrator și asta voi rămâne. Pentru piteșteni, în acești ultimi patru ani, am fost ,,vicele". Ca viitor primar, îmi doresc să reprezint nu doar electoratul liberal, ci pe toți cetățenii Piteștiului. Am optat să lupt în continuare pentru un Pitești modern și sunt convins că piteștenii vor alege omul care i-a ales pe ei, nu omul care a ales să rămână fidel unui partid care nu-i mai reprezenta.

”Am lucrat, de dimineața până seara, la tot ceea ce înseamnă proiecte cu finanțare europeană"

# De ce nu ați schimbat modul de a face administrație cât timp ați fost viceprimar?
- Nu am putut pentru că PSD încă este un partid de lideri, un partid în care, dacă cel din frunte nu are mintea deschisă și dorința de a lucra alături de ceilalți, atunci nu ai alte alternative decât să te conformezi sau să pleci. La PSD încă nu s-a inventat jocul de echipă și nici nu vom avea o administrație de echipă, privind la opțiunea lor pentru Primăria Pitești... Măcar de am fi avut un lider luminat, dar nu a fost cazul nici în acești ultimi patru ani care mă bucur că se încheie. Dacă am rămas până acum în PSD este pentru că am sperat la un upgrade natural al partidului, dar... inerția este atât de mare în continuare încât realizez că m-am luptat cu morile de vânt. Era, însă, de datoria mea să fac tot ce era posibil în partidul care mi-a încredințat funcția de viceprimar. PSD a făcut greșeala să creadă că-i datoram... loialitate pentru acest ,,favor". A uitat că loialitatea noastră trebuie să fie față de cetățeni.
# Ce le transmiteți simpatizanților liberali care nu vor să voteze un... pesedist?
- Le spun că, înainte de a purta pe frunte ștampila partidelor, suntem oameni. Alegerea pe care eu am făcut-o a fost pentru cetățeni, nu pentru un partid. Ca viceprimar, am fost mai înainte de toate viceprimarul piteștenilor, nu al PSD.
# Și totuși, ce ați făcut în cei patru ani în care... nu ați fost lăsat să faceți?
- Am deschis primăria către oameni. Cred că acesta ar fi cel mai mare câștig. Piteștenii au aflat că se poate și altfel. Au văzut că se poate și fără aroganță, și fără ploconit pe la uși. Au văzut că multitudinea de probleme se pot rezolva și fără a sta la cozi, a depune memorii care să fie uitate într-un sertar. Au văzut că se poate acționa și operativ, nu la 30 de zile după și nici măcar atunci. Toate aceste lucruri sunt bunuri câștigate. Am făcut în cei patru ani ceea ce, în alte primării, fac departamente de comunicare cu câte 30-40 de angajați. M-am implicat în tot ce a presupus proiecte inovative și smart pentru orașul nostru, multe dintre ele sunt în stadiul în care așteaptă să fie implementate. Am lucrat, de dimineața până seara, la tot ceea ce înseamnă proiecte cu finanțare europeană, de la incubatorul de afaceri pe care ni-l dorim în Pitești, la pistele pentru biciclete și autobuzele electrice pe care le vom avea și în orașul nostru. Am convins marii organizatori de evenimente să vină și la Pitești. Așa se face că ne-am putut bucura și noi de Street Food Festival sau de Oktoberfest în centrul orașului. Am pus în valoare un loc încărcat de istorie - Închisoarea de la Pitești, cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est, obiectiv pentru care tot mai mulți își arată interesul. Din respect pentru istorie am sprijinit necondiționat toate proiectele culturale, de la film la teatru, și toate asociațiile care s-au arătat interesate de a aduce la lumină o bucată din istoria noastră. Chiar dacă este una neplăcută, ne ajută să nu repetăm trecutul!
Au fost patru ani full-time, în care, de multe ori, nu am avut nici week-end-uri. Pot spune, însă, după acești patru ani, că știu problemele Piteștiului în cele mai mici detalii, de la firul ierbii, de la fiecare cetățean cu care am interacționat. Știu exact ce am de făcut și, mai ales, știu exact ceea ce nu trebuie să fac niciodată. Mă bucur că am alături o echipă cu un așa background bogat în spate, cu o experiență în business de invidiat, oameni care au confirmat în cariera lor și care abia așteaptă să returneze comunității parte din vasta lor experiență. 
# Cum vedeți confruntarea pentru Pitești?
- Va fi una foarte încrâncenată, cu siguranță. Deși oferta politică este foarte diversă, cred că vom asista la o confruntare directă PSD vs. PNL. Ținând cont că avem alegeri într-un singur tur, sper ca electoratul de dreapta să ne gireze cu votul lor pentru că, efectiv, fiecare vot va conta. De aceea fac apel către electoratul USR, PMP, PRO România să își folosească votul în mod constructiv. Finalitatea noastră, a tuturor, este să aducem la Primăria Pitești un alt mod de a face administrație.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea