Apostoliceanu: ,,Piteștiul are nevoie de o strategie culturală și de timp liber așa cum au și celelalte orașe civilizate"

 

Din punct de vedere cultural și al timpului liber, Piteștiul este un oraș aflat la terapie intensivă. În timp ce orașe cu administrații open-mind găzduiesc festivaluri de amploare internațională în materie de muzică, teatru sau film, evenimente care atrag zeci de mii de turiști și generează fonduri la bugetul de stat, administrația Ionică nu a fost capabilă să livreze nici măcar o ,,Simfonie a Lalelelor" la un standard rezonabil de profesionalism.

Echipa PNL la Primăria Pitești își propune să tragă definitiv linie acestei perioade de Ev Mediu cultural. Mihai Coteț, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar, pledează pentru un Pitești deschis către lume și, mai ales, către actualitate, încă din momentul în care a intrat în politică. Intențiilor celor doi li s-a adăugat, recent, regizorul Bogdan Cioabă, care speră că Piteștiul va avea în sfârșit un Teatru Municipal de Copii și Tineret și cel puțin un festival de artă major.

 

Sorin Apostoliceanu: ,,O să introducem comunitatea noastră pe harta orașelor care contează"


Potrivit candidatului Sorin Apostoliceanu, instituțiile culturale din subordinea Primăriei Pitești au nevoie de un management profesionist și eficient. În egală măsură, Piteștiul trebuie să intre pe harta marilor organizatori de evenimente.

,,Ne aflăm într-o situație cu totul excepțională, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm despre ceea ce ne dorim de la orașul nostru din punct de vedere cultural și al timpului liber. E momentul să punem bazele unei abordări profesioniste. Cultură nu înseamnă 10 evenimente pe săptămână, bifate doar de dragul de a fi bifate. Cultură nu înseamnă să nu te intereseze, spre exemplu, soarta angajaților Filarmonicii Pitești, într-o perioadă în care nu au mai avut posibilitatea să profeseze. Cultura nu înseamnă, ca municipalitate, să nu ai niciun teatru sau muzeu de importanță în subordine. Cultură și timp liber nu înseamnă trei spectacole de muzică populară și un concert cu Voltaj, de Revelion. În ultimii patru ani, în încercarea de a aduce și la Pitești evenimente care în alte părți au devenit o tradiție, mi-am consolidat numeroase relații printre marii organizatori. O să mă folosesc de fiecare dintre ele pentru a introduce și comunitatea noastră pe harta orașelor care contează. De asemenea, voi avea grijă ca Piteștiul să aibă o strategie culturală și de timp liber așa cum au și celelalte orașe civilizate, pentru care cultura nu doar că nu este o Cenușăreasă, ci este unul dintre contributorii importanți la bugetul local." a declarat Sorin Apostoliceanu.


Mihai Coteț - ,,Localități din România deja au devenit sinonime cu festivaluri de artă care atrag sute de mii de vizitatori anual"

Mihai Coteț, opțiunea PNL pentru postul de viceprimar, a vorbit de multe ori în ultimii doi ani despre nevoia ca Piteștiul să devină un oraș viu. A resimțit această nevoie nu doar personal, în calitate de amator de evenimente de artă, ci și prin prisma statutului de părinte. Tinerii din Pitești chiar nu au alternative de calitate, ceea ce este cât se poate de trist pentru că... ne aflăm la 30 de ani distanță de Revoluție!

,,Orașe și localități din România deja au devenit sinonime cu festivaluri de artă care atrag sute de mii de vizitatori anual și aduc venituri deloc neglijabile la bugetul local. Piteștiul, din nefericire, nu prea există pe harta orașelor-reper. Cu ce este sinonim orașul nostru din punct de vedere al evenimentelor care generează emulație și interes? Cu o Simfonie a Lalelelor care mulți ani a fost păstrată într-o zonă politizată, o Simfonie care nu reușește să iasă din niște tipare, pentru a deveni mai mult decât un eveniment de interes județean.

Ce mi-aș dori, la Pitești? Mi-aș dori, spre exemplu, Festivalul de Jazz de la Gărâna! Vreau și la noi concerte și recitaluri pentru care alții străbat o țară întreagă ca să le vadă! Sau Festivalul de Jazz de la Sibiu: trei zile de deconectare și încărcare a sufletului, în centrul orașului!

Mi-aș dori Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu! Știu, avem unul și la Pitești, organizat de Teatrul ,,Alexandru Davila”, sub egida Consiliului Județean Argeș. Organizarea, mediatizarea, fondurile alocate și amploarea sa, însă, sunt cu mult sub ceea ce ar putea să fie!

Mi-aș dori din nou 3Fest Festival, care se organiza acum ceva ani în orașul nostru, dar căruia i s-au retras fondurile! Îl vreau înapoi pentru că în jurul său se formase un nucleu de tineri extraordinari, pasionați de regie, film, fotografie și artă în general. Avem nevoie de astfel de festivaluri care să ne pună în valoare copiii și care să-i motiveze să-și urmeze visul.

Mi-aș dori un… Dakino Festival care, anul acesta, se va desfășura la Muzeul Țăranului Român. Sau un TIFF (Transilvania International Film Festival), pentru că avem două cinema-uri private și unul de stat. ,,Les films de Cannes” ar putea rula nu doar la București, ci și la Pitești! Avem public doritor de așa ceva, care face drumul la Capitală pentru acest eveniment.

Mi-aș dori un Festival de Folk așa cum este la Ploiești sau în Alba Iulia, festivaluri care au loc pe parcursul a două zile și care își respectă fiecare participant în parte. Festivaluri care aduc pe scenă nume mari ale folk-ului, care generează și alte evenimente precum apariții editoriale de profil, lansări de discuri, dezbateri ș.a.m.d.

Mi-aș dori la Pitești un concurs precum cel care are loc în cadrul festivalului ,,George Enescu”. Avem o Filarmonică, avem un public. Din nefericire, noul sediu a fost făcut așa, ca la noi, la Pitești, sala de concerte fiind departe de ce ar fi trebuit să fie și ca dimensiuni, și ca acustică… Avem, însă, varianta sălii Sindicatelor, care poate fi închiriată pe timpul evenimentului. Dacă cei care o dețin ar și moderniza-o…. ce bine ar fi!

Mi-aș dori un Bookfest, sau un Bucharest Photofest sau un iMapp Bucharest (un festival-concurs de „video mapping” unic în Europa, care-ți taie răsuflarea)…

Mi-aș dori un UNTOLD, un Summer Well sau un Electric Castle! Poate că zâmbiți, dar știți care e problema? Am trăit prea mulți ani cu falsa idee că nu am merita așa ceva, că la Pitești nu e cu putință, că aici nu putem decât să aducem, de Simfonie, de Ziua Orașului și de Revelion, pe Andra, Inna, Iris sau Holograf.

Mi-aș dori atât de multe lucruri pe care administrația locală ar putea să le facă, dar cu echipe de oameni profesioniști sau doar sprijinând organizatorii privați care au experiența, logistica și conexiunile necesare." a declarat Mihai Coteț.


Regizorul Bogdan Cioabă: ,,Mă bucur că avem și o echipă care își dorește să se aplece și asupra culturii"

Bogdan Cioabă, unul dintre regizorii de referință ai Piteștiului, s-a alăturat echipei PNL pentru Primăria Pitești în intenția sa de a resuscita cultural Piteștiul.

,,Mă bucur că avem și o echipă care își dorește să se aplece și asupra culturii. Mai rar acest lucru! Sunt lururi pe care le-am propus și altor administrații și nu a existat nici cea mai mică deschidere." a declarat Bogdan Cioabă. Un Teatru pentru Copii și Adolescenți este ceea ce își dorește pentru cei aproximativ 60.000 de tineri până în 15 ani, tineri cărora administrația piteșteană nu le oferă nicio alternativă decentă, civilizată.

Poate că sunt un visător, îmi doresc să las ceva pentru comunitatea din care fac parte. Din acest motiv am creat împreună cu câțiva prieteni și cu ajutorul conducerii Universității din Pitești Secția de Teatru a Universității, pentru a rămâne ceva în urmă și a dărui ceva locului care m-a format. Îmi doresc de mult timp să avem și un Teatru pentru Copii și Adolescenți, care să fie al orașului, al municipalității. La acest moment, există Teatrul Așchiuță, care este o secție a Teatrului Davila. Clădirea de la , închisă oricum de trei ani, este cât se poate de improprie: doar 100 de locuri, vizibilitate redusă la scenă, dotări tehnice foarte slabe și lipsa aerului condiționat. Este așa din 1950, când realitățile erau altele. Acum am ajuns în 2020, iar părinții și bunicii care vor să vadă un spectacol cu copiii trebuie să urce patru etaje la Teatrul Davila. Cred că știți cu toții ce înseamnă pentru un bunic să urce patru etaje ca să ajungă într-un loc la fel de impropriu, de înghesuit, de incomod. În Pitești sunt 30.000 de copii între 4 și 9 ani și 30.000 de copii între 10 și 15 ani. Municipalitatea nu doar că trebuie, dar e datoare să se asigure că toți aceștia au alternative culturale și de timp liber de calitate, care să contribuie la educația lor." a declarat regizorul Bogdan Cioabă.


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea