Un piteștean încearcă de 14 ani să înscrie boxa apartamentului în cartea funciară

# Vasile Zarioiu: „M-am adresat  de mai multe ori la OCPI și la ANCPI, dar degeaba. Nu i-a interesat”

Vasile Zarioiu locuiește într-un apartament din Pitești încă din anul 1970. Tot de atunci folosește și boxa aferentă locuinței sale. Totuși, în anul 2006 când a făcut cadastru apartamentului nu i-a fost înscrisă și boxa în cartea funciară, pe motiv că nu are acte de proprietate și pentru aceasta. De atunci , piteșteanul se luptă cu instituțiile statului pentru a i se face dreptate, în contextul în care, în acte boxa a rămas a nimănui, însă în realitate tot el o folosește. Au trecut 14 ani, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeș i-a precizat recent, pe 15 iunie 2020, că toate sesizările viitoare pe care le va face către instituție, pe această speță, vor fi clasate.

„A fost respinsă de la intabulare boxa de la subsolul blocului aferentă apartamentului pe motiv că nu sunt prezentate acte de proprietate. În perioada 2006-2020 am sesizat instituțiile statului referitor la  neintabularea corectă a apartamentului, dar nu a fost luată nicio măsură, astfel că după 14 ani problema este tot nerezolvată. 14 ani de bătaie de joc. M-am adresat de mai multe ori OCPI, chiar și ANCPI, dar degeaba. Nu i-a interesat”, ne-a precizat Vasile Zarioiu.
Pentru a demonstra că adevărul este de partea sa, piteșteanul a făcut rost și de proiectul de execuție al blocului, dar tot degeaba: „Precizez că în baza proiectului de execuție nr. 3308/1969 au fost construite blocurile de locuință nr 2 și nr 3 de pe strada Frasinului care sunt compuse din câte 55 apartamente și câte 55 boxe la subsol. Pentru a demonstra că dețin legal boxă la subsol mi s-a cerut să prezint proiectul de execuție. După ce l-am obținut cu dificultate l-am prezentat tuturor directorilor OCPI Argeș, din perioada 2006-2019 și funcționarelor de la biroul de Carte Funciară Pitești, dar niciunul nu a vrut să vadă ce cuprinde acesta. De la preluarea apartamentului în 1970, folosesc și boxa fără a fi deranjat de alți locatari. Tot de atunci achit statului impozit și pentru boxă”, ne-a mai precizat piteșteanul.

„OCPI Argeș trebuie să răspundă cine este proprietarul acestor boxe achitate de cumpărătorii apartamentelor menționate, dar necuprinse în cărțile funciare”

Domnul Zarioiu a făcut mai multe solicitări către OCPI și ANCPI pentru a i se rezolva situația, dar nu i s-a dat dreptate niciodată. În cele din urmă, ca urmare a solicitărilor repetate directorul OCPI i-a transmis că sesizările viitoare adresate instituției vor fi clasate. „Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, unde a fost înregistrată sub nr. 4499/15.05.2020, vă comunicăm faptul că, situația semnalată prin petiția cu numărul de mai sus a făcut obiectul verificării evidențelor de cadastru și carte funciară în vederea identificării problemelor sesizate de dumneavostră prin petițiile  nr……. Față de cele menționate mai sus, vă informăm că, având în vedere răspunsurile primate de către dumneavoastră de la O.C.P.I Argeș la numeroasele sesizări pe care le-ați formulat cu privire la modalitatea în care a fost aplicată legislația în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 10 alin (1) și (2) din Ordonanța nr 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și compeltările ulterioare, petițiile viitoare vor fi clasate. Cu deosebită considerație, Florin Alexandru Postelnecu”, se arată în răspunsul OCPI, semnat de directorul Florin Postelnecu.
Cu toate acestea, o întrebare rămâne fără raspuns:  în proprietatea cui ar trebui să fie boxa?„OCPI Argeș trebuie să răspundă cine este proprietarul acestor boxe achitate de cumpărătorii apartamentelor menționate, dar necuprinse în cărțile funciare. Necuprinderea în cartea funciară echivalează cu o expropriere. Aceasta nu constituie abuz în serviziu?”, întreabă Vasile Zarioiu.
Iar acuzațiile acestuia continuă: „După 14 ani de sesizări la OCPI, ANCPI și alte instituții ale statului rămase fără rezultat în îmbunătățirea activității, se impune un control de fond pe probleme de cadastru și carte funciară. În legătură cu deficiențele existente la OCPI Argeș sper să se sesizeze Prefectura, Consiliul Județean, Procuratura, Avocatul Poporului și alte instituții. Acestora le stau la dispoziție cu material probatoriu. Îmi asum răspunderea penală pentru toate afirmațiile făcute”, mai susține Zarioiu.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea