Găurile negre din Sănătate (II). Medicamentele

Luni, 07 Noiembrie 2011 02:00

Persoană absolut fără reţineri atunci când vine vorba de nereguli, preşedintele-director general al C.A.S, Ştefan Ciocănel (foto), vine cu o serie de clarificări şi propuneri privitoare la sistemul de acoperire al găurilor negre din Sănătate. Astăzi, „tratamentul” aplicat este unul medicamentos. Cine şi cum câştigă din producţia, distribuţia şi importul/exportul de medicamente. Şi în ce fel toate aceste operaţiuni ne afectează pe noi, ca beneficiari ai sistemului de sănătate autohton. Trebuie să plecăm de la modul lor de înregistrare a medicamentelor pentru obţinerea dreptului de comercializare pe teritoriul României. Este vorba despre aşa-numitele APP-uri, respectiv Autorizaţia de Punere pe Piaţă, eliberată de Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului.
Într-o a doua etapă se realizează introducerea în lista medicamentelor gratuite şi compensate pentru a putea fi eliberate în circuitul Casei de Asigurări de Sănătate.
Pentru înregistrarea unui medicament scump este necesar un studiu clinic care să demonstreze că noul medicament este mai eficient decât cele aflate deja pe listă. De exemplu: avem un tratament tradiţional al unei afecţiuni în care este necesară administrarea unui medicament clasic ce costă 5 lei pe zi timp de 30 de zile. Rezultă un cost total de 150 de lei. Astfel, cu noul medicament care costă 20 de lei afecţiunea este tratată în numai cinci zile, rezultând un cost de 100 de lei. Deci, din punct de vedere teoretic, deşi noul medicament înregistrat este mai scump, el trebuie să aducă economii în sistem. În realitate, constatăm că trebuie să folosim noul medicament tot 30 de zile, întrucât în practică afecţiunea nu se vindecă în cinci zile, ci într-o perioadă mult mai mare. În acest mod, lista de medicamente ce pot fi oferite în regim gratuit şi compensat s-a îmbogăţit cu numeroase medicamente „eficiente”.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, constând această situaţie, a încercat, în cursul anului 2009, să introducă un mecanism de penalizare al proprietarilor de APP-uri, mecanism numit Cost-Volum-Rezultat. Acest mecanism nu a putut fi pus în practică, întrucât nu s-a reuşit găsirea unui model matematic precis pentru penalizarea comercianţilor acestor medicamente. La ora actuală a fost abandonat în favoarea unui nou sistem, denumit „claw-back”. Sistemul a fost legiferat la sfârşitul lunii august a.c. Sistemul funcţionează de la 1 septembrie.
Piaţa medicamentelor, în majoritatea ţărilor din lume şi în întreaga Uniune Europeană este strict controlată. Astfel, la înregistrarea unui medicament sunt stabilite strict preţurile maximale de import, de distribuţie şi de vânzare cu amănuntul. Conform procedurii introduse în luna martie 2009, acestea sunt cele mai mici preţuri înregistrate într-un eşantion de 15 ţări din U.E. Deci preţurile din România, cu foarte puţine excepţii, sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Acest lucru, deşi aparent benefic pentru statul român, a condus la dispariţia unor medicamente din farmacii, acestea plecând la export. Profiturile realizate din activitatea de export sunt în beneficiul statului român, întrucât firmele exportatoare plătesc impozite şi taxe în România, dar în defavoarea producătorilor de medicamente. Exemplu: dacă un medicament are preţul de import pe România negociat la 10 lei şi în Olanda la 20 de lei, exportatorul român îl revinde în Olanda pe 15 lei, realizând un profit de 5 lei la export, profit ce îi afectează câştigul producătorului pe relaţia Olanda, el vânzând mai puţin cu acel medicament. Dar să revenim la sistemul nostru. Prin noul mecanism de Claw-back s-a introdus taxarea suplimentară a proprietarilor de APP-uri cu întreaga valoare a medicamentelor eliberate în regim gratuit şi compensat şi din spitale. Astfel, de exemplu, dacă bugetul FNUASS (Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate) destinat plăţii acestor medicamente este de  1 miliard de euro, iar medicamentele eliberate au valoarea compensată de 1,2 miliarde, toţi proprietarii de APP-uri vor plăti o taxă suplimentară de 20%. Se încearcă, prin acest mecanism, limitarea stimulării prescrierii de medicamente de către producător. Producătorii sunt, de fapt, cei care încearcă stimularea directă a medicului şi nu farmaciile, aşa cum greşit se crede.
La nivel micro, se constată diferite „mişcări” greu de controlat, verificat şi dovedit. Se întâmplă cazuri în care pacientul intră în farmacie cu reţeta de medicamente şi iese cu produse cosmetice sau cu altceva.
Alex SILVESTRU