Mioriţa şi codul fiscal

Marţi, 22 Noiembrie 2011 00:43

Dragoș Pătroi.
Mult timp am fost convins că nu se poate face vreun paralelism între cele două lucrări, una de referinţă privind mentalitatea poporului nostru, cealaltă – tot de referinţă - privind sistemul fiscal de pe la noi. Nu, nu m-a putut convinge de posibila existenţă a unei analogii nici limitarea deductibilităţii fiscale a cheltuielilor cu combustibilul, nici modificarea regimului fiscal al diferenţelor rezultate din reevaluarea clădirilor (obligatorie a se efectua la maxim 3 ani), nici introducerea în cuprinsul codului fiscal a noţiunii

de „transfer de active” mai mult aşa, de dragul armonizării cu directivele europene, că doar acum n-o avea nimeni pretenţia „să nu plătească TVA”, iar, dacă vrea să-şi restructureze afacerea, „s-o facă pe banii lui, nu ai statului”…
Nu m-au putut convinge de existenţa unei analogii nici chiar textele de lege – inserate în cuprinsul codului fiscal şi a celui de procedură fiscală, dar şi într-o serie de ordine subsecvente date în aplicarea acestora – care reglementează regimul fiscal a ceea ce generic denumim „veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice”. Foarte corect mi-am zis, pentru că e normal ca fiecare persoană fizică să justifice situaţia sa patrimonială (şi mai mult decât atât, eu aş spune chiar nivelul de trai, cam cum e prin ţările nordice, asta apropo de „bogăţia afişată” vs. „bogăţia scriptică”) în mod corelativ cu veniturile sale fiscalizate.
Totuşi, apetitul – tot mai accentuat, în ultima vreme – referitor la posibilitatea stabilirii bazelor de impunere prin estimarea organelor fiscale mi-a ridicat câteva semne de întrebare. Iar publicarea recentă (în data de 14 noiembrie 2011) a Ordinului nr.3389 – prin care sunt reglementate cinci metode de stabilire prin estimare a bazelor impozabile – sunt un exemplu în acest sens. Vine acest act normativ să „umple” un gol legislativ? Nu prea cred, atâta timp cât art.11 cod fiscal şi normele metodologice date în aplicarea acestuia reglementează, de ceva timp, posibilitatea fiscului de a retrata nu numai tranzacţiile dintre persoane afiliate (fie ele rezidente sau nerezidente), ci orice tranzacţie care nu are scop economic şi nu reflectă conţinutul economic incident în cauză. Iar art.67 din codul de procedură fiscală este „dedicat special” tocmai stabilirii prin estimare a bazei de impunere. Revenind la Ordinul nr.3.389/2011 sunt destul de curios să văd cum se va aplica metoda marjei nete – pe fond, rezultă că fiscul îmi va stabili cât de profitabil trebuie să fiu, în funcţie de sectorul de activitate în care mă poziţionez!!! Sau cum se va aplica metoda sursei şi cheltuirii fondurilor, din moment ce, în esenţă, orice cheltuială ce excede veniturilor declarate este considerată un venit nedeclarat ?!? Cum mai rămâne cu codul fiscal şi cu deducerea cheltuielilor în scopul obţinerii de venituri impozabile; sau îl adaptăm pe Machiavelli şi scopul nu mai scuză mijloacele?!? Adică, dacă fac un studiu de marketing, de fezabilitate, un site, ceva acolo ca să stabilesc dacă intru pe o piaţă nouă, iar, în final, iau decizia să nu intru pe acea piaţă, ce fac cu respectivele cheltuieli? Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu mă refer la „acele studii” ca să văd dacă pot vinde centrale termice pe piaţa egipteană sau maşini de lux în nu ştiu ce comună, ci la cele „de adevăratelea”…
În opinia mea, problema nu e, la urma urmei, nici chiar această abundenţă de acte normative, referitoare la stabilirea prin estimare a bazei de impunere, privind persoanele juridice, pe cele fizice, şi pe unele şi pe altele…Nu, problema e aria de aplicabilitate a acestora. Perfect zic, dacă toate acestea ajută la stabilirea fidelă a obligaţiilor fiscale eludate de „evazioniştii de profesie”. Însă, în perversitatea lor subtilă, actele normative despre care vorbim fac o trimitere aparent nevinovată: „atunci când evidenţele fiscale şi contabile sunt incorecte…”. Adică, cum vine asta? Şi cu metodele clasice de control ce mai facem; sau cu posibilitatea depunerii de declaraţii rectificative (evident, anterior începerii inspecţiei fiscale, cum scrie „la carte”)? Păi aşa pot fi selectaţi – în vederea aplicării respectivei proceduri - toţi cei care au depus declaraţii rectificative. Deci, te sustragi sau nu verificărilor fiscale, pui sau nu la dispoziţie evidenţa contabilă, nu mai contează, ai greşit, organul fiscal poate aplica stabilirea bazelor de impunere prin estimare. Dar, evident, nu o va face niciodată, dar niciodată, în mod abuziv sau discreţionar…Ce aţi spus, vă vine în minte soarta baciului moldovean şi versurile din celebra baladă populară, „mări se vorbiră şi se sfătuiră…”?