S-au redeschis restaurantele și sălile de joc în localități argeșene cu incidență mică a cazurilor COVID-19

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât să permită, în anumite condiții, redeschiderea  restaurantelor și cafenelelor, a cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. Noile măsuri sunt valabile de luni, 7 decembrie.
Vă amintim că, în urmă cu două săptămâni, a fost interzisă activitatea operatorilor economici care desfășoară astfel de activități, în tot județul Argeș. Condiția reluării activității este însă ca acestea să funcționeze în localități în care incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile să fie mai mică de 3/1.000 de locuitori.

 

Lista localităților, cuprinsă în hotărâre, va rămâne neschimbată pe parcursul celor două săptămâni, indiferent de modul cum variază incidența cazurilor, de la o zi la alta.
De asemenea, CJSU a hotărât să permită comercializarea hranei și a băuturilor în interiorul unităților de tipul restaurantelor cu autoservire, cu respectarea unor condiții care să limiteze aglomerarea persoanelor.
Astfel, conform hotărârii CJSU Argeș nr 60, începând de luni, 7 decembrie, pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica următoarele măsuri:
- Se permite prepararea și comercializarea hranei, a produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în unități  în care nu se consumă în spațiile respective (de exemplu în restaurantele cu autoservire), cu condiția limitării la cel mult 3 cumpărători aflați simultan în incintă și cu asigurarea obligatorie a unei distanțe minime de 2 m între persoanele aflate în zona casei de marcat;
- Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în intervalul orar 6.00-23.00, în interiorul clădirilor, în localitățile prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, prevăzute în hotărâre;
- Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 6,00-23,00, în localitățile, prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
- Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare doar pentru persoanele cazate în aceste unități, în localitățile din județul Argeș, prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
- Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în localitățile din județul Argeș, prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
- Sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte  în localitățile din județul Argeș, prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000;
- Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor în localitățile din județul Argeș, prevăzute în hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Localitățile cu incidența mai mare de  3/1.000 de locuitori

Localitățile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori sunt următoarele:  ALBOTA, BASCOV, BĂLILEȘTI, BOTENI, BRADU, BUDEASA, BUGHEA DE JOS, CĂLDĂRARU, CĂTESCA, CÂMPULUNG, CETĂȚENI, CICĂNEȘTI, COSTEȘTI, CUCA, CURTEA DE ARGEȘ, DOBREȘTI, DRĂGANU, GODENI, LEREȘTI, MĂLURENI, MĂRĂCINENI, MIHĂEȘTI, MIOARELE, MOȘOAIA, MIOVENI, PITEȘTI, POIANA LACULUI, POIENARII DE ARGEȘ, PRIBOIENI, RUCĂR, SĂPATA, SCHITU GOLEȘTI, STÂLPENI, SUSENI, ȘTEFĂNEȘTI, TEIU, TOPOLOVENI, VALEA IAȘULUI.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea