Sorin Apostoliceanu - nemulțumit de comunicarea de la FC Argeș: „Am întâmpinat destule dificultăți”

Grupul de consilieri locali PNL și USR PLUS din cadrul Consiliului Local Pitești sunt nemulțumiți de modul în care se comunică oficial în cadrul clubului „FC Argeș”. Nu este vorba despre echipa de fotbal și despre celălalt club al municipalității, condus de Dragoş Şerban.
„Am fost numiți, luna trecută, în Consiliul de Administrație la Clubul FC Argeș și am întâmpinat destule dificultăți să aflăm toate datele necesare pentru a ne face o opinie, pentru a vota un buget sau orice altceva de la clubul respectiv. De asemenea, regulamentul de funcționare al acestui club spune că  CA are în vedere avizarea proiectului de buget, lucru care nu se întâmplase până la data ședințelor de comisii. (…)

Aș vrea ca pe viitor să nu se mai întâmple acest lucru și domnul jurist să își dea seama că acolo sunt bani publici și toate cifrele sunt de interes public. Suntem consilieri locali, avem niște atribuții conform codului administrativ și trebuie să ni se ofere toate datele pentru a ne putea desfășura activitatea în cele mai bune condiții”, a precizat Sorin Apostoliceanu, în cadrul ședinței Consiliului Local din 22 aprilie.
În replica, primarul Cristian Gentea a precizat: „Mi-ați sesizat acest lucru, am luat legătura cu domnul director (Dragoș Șerban) și i-am spus că nu este normal”.
„Din păcate, trăim într-o societate în care până nu am apelat la dumneavoastră nu am putut să primim toate datele pe care am fi avut dreptul să le primim. Și la un moment dat, la o evaluare a activității domnului director și de acest lucru trebuie ținut cont”, a concluzionat Sorin Apostoliceanu.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea