E jale în trafic, la Piteşti. Primarul Gentea e foc şi pară: „Aleşii din comisia de circulaţie nu vin la şedinţe!”

Traficul în Piteşti este de ani de zile un infern. Dar în 2021, cu promisiuni gârlă din partea tuturor celor partidelor care au candidat la alegerile locale de anul trecut, avem a ne confrunta cu probleme mai vechi şi mai noi, dublate de aroganţă şi incompentenţă. E suficient să vă spunem că niciunul dintre consilierii care fac parte din comisia de circulaţie a Piteştiului nu are studii în domeniu. Toţi sunt de la PNL şi USR+, cu toţii s-au votat pentru a intra în comisia de circulaţie şi chiar le-a ieşit, de vreme ce au majoritate în Consiliul Local. Culmea, specialiştii lu’ peşte nu prea vin pe la şedinţe. Şi nu o spunem noi, ci chiar primarul Cristian Gentea (foto). În schimb, consilierii au tupeu şi critică pe Facebook măsurile care se iau, fără voia lor, pentru traficul din Piteşti.

 

La conferinţa de presă a PSD Argeş, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, a declarat că aleşii care fac parte din comisia de circulaţie absentează nemotivat la şedinţele care se organizează regulat. Deşi avem haos pe şosele, consilierii nu catadicsesc să vină la datorie. Şi-or fi dat oamenii seama că-i depăşeşte subiectul şi acum dau bir cu fugiţii. Oare s-or fi săturat de înjurăturile şoferilor?
Gentea spunea că din cei 13 consilieri din comisia de circulaţie, 6 nu vin la şedinţe. Le pute, zicem noi. La cât se pricep domnii la circulaţie rutieră chiar nu e mare pierdere că stau acasă. Pierderea e că se dau cocoşi pe Facebook, unde lume e pestriţă şi unde poţi prosti pe oricine. Pe reţelele sociale este ca în campania electorală: se vând gogoşi, se loveşte în adversarii politici, se mimează interesul public. Deci la fix. Exact ce le place consilierilor mai sus amintiţi.
Interesant este că în timp ce edilul Gentea se plânge de absenţa consilierilor de la şedinţe, consilierii se vaită pe Facebook. Şi frate, ce mai bagă ele, de-alea de sensibilizare a opiniei publice:
„Acum ceva timp s-a votat în comisia de circulație a primăriei, în bază unei sesizări primite de la CJSU, amplasarea unui indicator «interzis la stânga» pe bulevard Nicolae Balcescu în dreptul Aleei Spitalului. Au fost discuții aprinse, evident anumiți cetăteni au fost nemulțumiți, dar în mod cert traficul s-a fluidizat foarte mult, lucru unanim acceptat.
Ei bine, astăzi domnul primar Gentea, fără acordul comisiei de circulație, a decis ridicarea restricției, motivând că au fost mai multe sesizări către poliția rutieră.
Dar și mai multe sesizări venite de la cetăteni, am primit noi, consilierii locali, după ridicarea ïndicatorului de interzis virarea la stânga, nemulțumiți de faptul că după ce măsura s-a dovedit eficientă, se bulversează traficul în zonă încă o dată.
În mod normal, chiar dacă s-ar fi primit o adresă de la Poliția Rutieră pentru desființarea acestor semne de circulație ar fi trebuit discutată în cadrul comisiei de circulație.
Noi, grupul consilierilor PNL USR/PLUS, considerăm că interesele cetățenilor primează și vom acționa în permanență în această direcție. De asemenea suntem ferm împotriva unor astfel de atitudini prin care interesele și orgoliile câtorva indivizi afectează marea majoritate a piteștenilor”, au scris, pe Facebok, consilierii PNL-USR+.
Valuri de lacrimi mi-au brăzdat obrajii! Vai, ce emoţionat! Ştiţi reclama aia cu marmota???
În primul rând, pentru ca Gentea să-i consulte pe consilieri ar trebui ca aceştia să vină la şedinţă. E primarul specialist în fizică nucleară, dar cu telepatia nu le are, deci nu poate comunica transcedentat cu simpaticii consilieri. Mai mult, măsura amplasării unui indicator ”interzis la stânga” pe bulevardul Nicolae Bălcescu în dreptul Aleei Spitalului a fost o mare jale. Gentea nu a fost de acord, iar pentru piteşteni a fost de-a dreptul HORROR.
Ştefan Butnaru

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea