Cristian Gentea: „Important e să nu îi încurcăm noi pe cei care fac sala polivalentă”

Noua sală polivalentă care se construieşte în municipiul Piteşti ar putea fi gata încă din acest an. Cei care execută lucrarea s-au mișcat foarte bine, iar primarul Cristian Gentea a precizat că este nevoit să ceară celor de la Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului (SPEP) Municipiului Piteşti urgentarea lucrărilor din exteriorul construcției pentru ca ele să fie realizate în același timp.

„La sala polivalentă, constructorul spune că în noiembrie totul va fi gata. Eu am cerut SPEP să urgenteze lucrările și vom avea o discuție cu constructorul și cu cel care a câștigat licitația pentru branșamentul electric. Important e să nu îi încurcăm noi pe cei care fac sala polivalentă. Mai avem acolo și alte lucrări care trebuie făcute din banii noștri, în afara branșamentului electric mai este și amenajarea străzii din spate și partea din fața, la str. Basarabiei, ne aparține tot nouă până la intrarea în sală”, a precizat primarul Cristian Gentea.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea