Aurel Bălășoiu: ”Orban... Acest Bachus al politicii românești are atâtea griji pe cap, încât nu poate dormi toată noaptea, rezistă dormind ziua în parlament”

Orban și Cîțu, în fața cărora PNL-iștii stau drepți ca berile în lăzi, bântuie țara în lung și-n lat, străbătând filialele PNL-ului, că doar sunt în campanie electorală internă, în timp ce economia României e admirabilă, sublimă, e încântătoare, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.

Suntem campionii Europei la scăderea nivelului de trai, la creșterile de prețuri, la înghețarea salariilor și a pensiilor, datorită incompetenței guvernanților păstoriți de Cîțu.

Cîțu, acest crai al politicii românești este atât de isteț încât, în loc să-și cumpere aer condiționat a pus paracetamol prin camere, ca să mai scadă temperatura.

 

Chipeș este? Nimic deosebit. Dichisit este? Nu tocmai. Lăudăros este? Este. Deștept este? Cu mare indulgență. Îndrăzneț este? De n-are pereche. El este. Se vâră în apă ca să nu-l plouă!

Nu gândește și nici nu progresează, în rest e băiat bun. Se odihnește, mănâncă, doarme liniștit, nu întârzie acasă, uneori mai minte. Este și el cuprins de o reflecție, se crede frumos pe interior, când face selfie înghite telefonul.

Orban, pe partea cealaltă, nu trebuie să mai declare nimic. Las-o așa! Mătăluță vrei să te asemui cu Cîțu? Păi dumneata ai mai multă minte într-o măsea decât are Cîțu în tot trupul!

La naștere, în loc să scâncească și el ca orice nou-născut, a prins să strige cu putere: ,,Dați-mi să beau! Dați-mi să beau!”

Asta nu-i nimic. Să-i vedeți cățelul, de câte ori îl observă că se apropie de pivniță, își răsucește coada în formă de tirbușon.

Acest Bachus al politicii românești are atâtea griji pe cap, încât nu poate dormi toată noaptea, rezistă dormind ziua în parlament.

Ce-am avut de spus am spus, acum zic ce-am de zis:

Dacă mai scriu și alte lucruri despre PNL-iști îi despart cum a despărțit Moise apele, mai bine tac.

Așa că, dragi PNL-iști, înjurați-mă dacă vreți, dar numai într-o limbă de mare circulație. Dacă o știți!

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea