Adrian Miuțescu a scăpat, deocamdată, de mazilire cu ajutorul președintelui Orban, prezent în sală

# A șasea cea mai slabă organizație a PNL și-a ales același președinte

Adrian Miuțescu a fost ales, sâmbătă seara, președinte al PNL Argeș în ședința Comitetului de Coordonare Județean al PNL Argeș. Dintre cei 364 de delegați prezenți, 261 au acordat votul , pentru un nou mandat, deputatului Adrian Miuțescu, în timp ce 98 l-au ales pe Radu Perianu, 5 voturi fiind nule. Din septembrie însă, dacă Florin Câțu preia președinția partidului, Miuțescu ar putea deveni o umbră. Nici acum nu e cu mult mai mult dar, deocamdată, a câștigat. Și pentru Orban a fost o victorie importantă, pentru că, în toamnă, are nevoie ca de aer de organizații locale fidele. Din păcate pentru Argeș, rămânem cu ce avem. Și nu e cine știe ce...

LUDOVIC ORBAN, atac la PSD: “NU MĂ LAS PÂNĂ NU VOM CÂȘTIGA ACEST JUDEȚ!”

Orban: ”Am reușit să scoatem Muzeul Brătianu din ghearele Consiliului Județean pesedist care îl transformase într-o cârciumă”

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ministrul Agriculturii, Adrian Oros și europarlamentarul Siegfried Mureșan au venit la Filarmonica Pitești, să-l susțină pe Adrian Miuțescu. După anunțarea rezultatului, Ludovic Orban l-a felicitat pe președintele PNL Argeș.

“Îl felicit pe Adrian Miuțescu și echipa sa pentru câștigarea alegerilor din  organizația PNL Argeș. Am dorit să fiu alături de ei, pentru că pentru mine Argeșul este un județ aparte, în care am venit cel mai des de când sunt membru al Partidului Național Liberal, și care a dat titanii liberali ai istoriei, Brătienii.

Am fost aproape an de an la Muzeul Brătianu și mă bucur că noi, PNL, am reușit printr-o hotărâre de Guvern să îl scoatem din ghearele Consiliului Județean pesedist care îl transformase într-o cârciumă și am înființat Muzeul Brătianu la Florica, în semn de respect față de istorie și față de marile realizări ale Brătienilor.

Nu mă las până nu vom câștiga acest județ. Nu mă las până nu scoatem din ghearele PSD Consiliul Județean, Primăria Municipiului Pitești și primăriile celor mai importante localități. Noua echipă trebuie să înceapă încă din prima zi munca de selectare a candidaților, de pregătire pentru viitoarele alegeri, chiar dacă ele sunt în 2024”, le-a transmis liberalilor argeșeni Ludovic Orban.

ADRIAN MIUȚESCU: “TOATE INSTITUȚIILE IMPORTANTE TREBUIE ADUSE ÎNAPOI ÎN ARGEȘ”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a punctat, în discursul său, principalele obiective pe care le va avea în noul mandat.

“Proiectul meu vizează nu doar zona politică, ci și cea instituțională și economică. În primul rând, toate instituțiile importante trebuie aduse înapoi la Argeș. Argeșul este un județ deosebit de puternic din punct de vedere economic și, dacă astăzi nu avem toate aceste regionale aici, este pentru că, din punct de vedere politic, nimeni nu și-a asumat o responsabilitate atât de mare.

Ca președinte de filială și, ulterior, ca deputat am invitat aproape toți miniștrii PNL în Argeș, le-am așezat pe masă problemele județului, i-am adus să vadă cu ochii lor situațiile cu care Argeșul se confruntă. Nu cred că mai este cazul să amintesc de câte ori a venit în județ domnul președinte Ludovic Orban. Iar dacă unii miniștri n-au putut să vină la noi, am mers eu împreună cu primarii argeșeni la ei, așa încât problemele locale să fie soluționate! Argeșul a fost, astfel, mereu, o prioritate a guvernului.

Sunt convins că, împreună cu echipa mea, ne vom ridica la nivelul așteptărilor argeșenilor și vom avea rezultatele pe care ni le dorim cu toții. Cred că misiunea mea se va încheia în 2024, iar cu această echipă vom ajunge prima forță politică din județ”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea