Birocraţia angajaţilor Primăriei din Câmpulung condamnă o familie la mizerie

Atunci când ajungi în oraşul Câmpulung, prima impresie care te învăluie este aceea de stranietate. Micile magazine amestecate cu sediile marilor bănci, mănăstirile şi bisericile seculare pierdute printre blocurile socialiste, împărţind acelaşi cenuşiu al Istoriei, dar mai ales munţii care împrejmuiesc oraşul în nişte limite defintive, între care locutorii par a fi condamnaţi la un fel de veşnicie anostă. Într-un oraş aproape inexistent din punct de vedere economic, lipsa unei perspective imediate pare să fie cu încăpăţânare ignorată şi compensată de un soi de orgoliu al faptului de a fi câmpulungean. Dar nici prezentul şi nici viitorul, cel puţin apropiat, nu sunt dimensiunile timpului care justifică orgoliul locuitorilor, ci nostalgia vremurilor de altădată, vremuri care, asemenea munţilor împrejmuitori, par să fi aşternut o anumită dârzenie şi încăpăţânare de granit a sufletelor care nicicând nu vor să piară.

Câmpulungul şi speranţele de la poalele munţilor

În Câmpulung, oraş domnesc şi centru al rezistenţei anticomuniste, bătălia care se dă azi pentru supravieţuire este una tăcută. Taţii care nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă, mamele care se sacrifică pentru ţinerea împreună a familiei, fiii care îşi încearcă norocul la casele de pariuri sportive, fiicele care încep să se prostitueze încă înainte de a-şi fi luat examenul de capacitate, alcătuiesc poate martirii anonimi ai zilelor noastre. Printre aceştia, patronii unor afaceri mai mici sau mai mari, mai luminoase sau mai întunecoase şi omniprezenţii politicieni.
La poalele munţilor, viaţa e aspră, dar vederea zilnică a piscurilor îi obligă cumva pe cei ce trăiesc acolo să îşi continue ascensiunea de fiecare zi.
Constatat că nivelul cultural şi educaţional mediu din Câmpulung este unul relativ ridicat. Mulţi absolvenţi de liceu au, fără nici o îndoială, resursele intelectuale pentru a urma o specializare universitară în marile centre din ţară. Dar mulţi rămân din păcate doar cu aceste resurse. Care de multe ori ajung să se piardă în cenuşiului Timpului şi, odată cu acestea, speranţele că într-o zi...

Dramele de fiecare zi şi nepăsarea cea dintotdeauna

În Câmpulung se petrec drame de care nimeni nu ştie. Poate şi pentru că orgoliul câmpulungeanului îl obligă la un fel de discreţie, în care tăcerea devine adesea singurul strigăt pe care şi-l permit.
Când durerea ajunge de nesuportat, şi cine poate judeca pragul dintre ceea ce este şi ceea ce nu mai este de suportat, oamenii apelează la autorităţi, la cei care au Putere. Putere să ajute. Dar Puterea adesea se dovedeşte neputincioasă. Pentru că cei care o deţin devin mult prea repede robii nepăsării şi ai autosuficienţei.
Drama din acest material este a unei doamne care pare că s-a pierdut, cu tot cu necazurile ei, pe o stradă uitată de lume şi, mai ales, de autorităţi. Mai precis de angajaţii Primăriei din Câmpulung.
Dar pentru că o poveste spusă nu mai este o poveste anonimă, iar personajele ce îi trăiesc drama ajung într-un fel sau altul nişte eroi, haideţi să trecem şi noi la povestea propriu-zisă.
Totul se petrece pe strada Ana Doamna, la nr.9. Acolo locuieşte doamna Grămadă-Neagoe Maria. Împreună cu mama, cu soţul şi cu fiul.
Casa, dacă o putem numi aşa, este un imobil naţionalizat, pentru care foştii proprietari au fost despăgubiţi în 1992. Pe aceasta s-au făcut în prezent două contracte de închiriere, unul pe numele mai sus numitei doamne, celălalt pe numele mamei acesteia.
Din afară şi din interior, casa pare a fi o materializare a destinului surpat al acestei femei, care se luptă zilnic să întreţină întreaga familie, întrucât soţul acesteia este operat de cancer esofagian, primind o derizorie indemnizaţie de persoană cu handicap, iar fiul, în vârstă de 20 de ani, este în continuare în căutarea unui loc de muncă şi a unui rost în viaţă.
Dar ceva îmi atrage totuşi în mod frapant atenţia. În ciuda condiţiilor indecente şi nedemne pentru nişte fiinţe umane, familia doamnei Maria este una cât se poate de decentă şi de demnă.
Ea nu cere nimic de pomană. Nu vrea să se îndatoreze nimănui.
Singurul lucru pe care l-a solicitat de la Primărie este obţinerea unei autorizaţii de amenajare a unei bucătării şi de racordare la sistemul de canalizare. Pentru toate acestea, cereri peste cereri, un dosar care s-a pierdut în labirintul birocraţiei.
De la Serviciul Tehnic, domnul Vâlsănescu pare un personaj kafkian. Viceprimarul Ţâroiu, un alt personaj, de grad superior. Cohortele de angajaţi publici întregesc tabloul colorat în nuanţele cele mai absurde. În rolul lui Josef K., condamnatul la moarte, doamna Maria.
Sentinţa încă nu a fost pronunţată. Cinismul angajaţilor primăriei din Câmpulung o obligă pe doamna Maria la repetarea unor drumuri care nu duc niciodată nicăieri. Mereu şi mereu, repetarea aceloraşi cuvinte: „Mai treceţi pe aici”.

De Sărbători, slujitorii cetăţenilor sunt ocupaţi până peste cap! Cu chermeze!

Zilele trecute, ceva pare că s-a schimbat. Secretarele înregimentate cohortei de funcţionari publici i-au spus doamnei Maria să revină după Sărbători. Angajaţii şi consilierii primăriei nu au timp de doamna Maria! Sunt încă mahmuri şi obosiţi după mesele şi chefurile de Crăciun şi de Revelion. Sfântul Ion îşi cere şi el tributul de chiolhan!
În timpul ăsta, famila doamnei Maria îşi face nevoile într-o cabină amenajată în fundul curţii. Dintr-un anume unghi de vedere, seamănă cu un ghişeu de la Primărie.
Toaleta corporală se petrece la o copaie umplută cu apă încălzită pe sobă. Dar cu toate astea, familia Grămadă-Neagoe este mult mai curată decât angajaţii Primăriei din Câmpulung. Aceştia put îngrozitor. De nepăsare şi de nesimţire! Iar pentru curăţarea jegului depus pe suflet de aceste vicii, mă tem că încă nu s-a inventat nici săpun, nici şampon şi nici parfum.

Domnule primar Andrei, nu faceţi de râs Masoneria!

În finalul materialului meu, mi-aş permite să adresez câte cuvinte primarul liberal Călin Andrei.
- Domnule primar, aveam şi încă mai păstrez o impresie onorabilă în ce vă priveşte. Au fost momente în care drumurile noastre s-au intersectat. Ţinuta dumneavoastră impunătoare mi-au creat imaginea unui om cu demnitate.
De aceea, în nume personal, nu lăsaţi ca drama acestei familii să vă ştirbească imaginea pe care o asociez cu persoana dumneavoastră! Dovediţi că Frăţia din care faceţi parte nu are nici un motiv de reconsiderare a încrederii şi sprijinului pe care vi-l acordă! Convingeţi-vă Cetăţenii că vă pasă de ei! De fiecare în parte!
Remus Ştefan

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea