Amendamentele deputatului Duvăz uitate într-un colţ pe etajeră

# Deputatul Duvăz nu şi-a susţinut amendamentele pentru Colegiul Brătianu şi Şcoala de la Moşoaia. „Vă mărturisesc că am două amendamente la bugetul pe 2012, dar nu mă întrebaţi cum se numesc că nu ştiu”, ne-a declarat deputatul Duvăz la ultima sa vizită prin judeţ, ocazie cu care s-a afişat la conferinţa USL pentru a aduce la cunoştinţă presei, dar şi votanţilor săi, că îl interesează Argeşul, dar doar acum în pragul anului electoral.
Unul dintre amendamentele deputatului era legat de Colegiul Brătianu, iar cel de al doilea de Şcoala de la Moşoaia, şcoală care a fost începută din banii comunităţii. „Nu mă întrebaţi cum se numesc aceste amendamente că nu ştiu. E vorba despre Colegiul Brătianu şi Şcoala de la Moşoaia”, spunea deputatul Bogdan Niculescu Duvăz la finele anului trecut.

Deputatul Duvăz avea două amendamente, dar doar pentru publicitate electorală

Cele două amendamente ale deputatului, pe care le-a anunţat cu surle şi trâmbiţe, chiar dacă nu ştia el exact cum se numesc, se pare că au rămas uitate prin colţul unui sertar. Deputatul nostru, care ne vizitează din ce în ce mai des judeţul, semn că ar mai vrea un mandat, nu a avut nici măcar bunul-simţ să-şi susţină aceste amendamente în parlament. Acesta cred că a uitat de cele două amendamente la fel de repede cum a uitat şi cum se numesc, preferând să vorbească la tribuna parlamentului despre un teren forastier din Neamţ care ar trebui predat Consiliului Judeţean Neamţ, despre arme şi muniţii. Cu ce tupeu va mai veni deputatul Duvăz în faţa primarului Tudor Pendiuc şi al primarului comunei Moşoaia, Ene Florea, să ceară susţinere în campania electorală? Cum va mai apărea acesta în faţa electoratului şi cum va explica faptul că nici măcar nu a catadicsit să susţină cele două amendamente?
Tupeul politicienilor nu are limite, aşadar, mă aştept ca în următoarea lună parlamentarul nostru, care a învăţat în ultimul timp drumul spre Piteşti, să vină şi să ne împuie capul cu nerealizarile guvernului şi incompetenţa acestuia, dar nicio vorbă despre amendamentele sale nesusţinute.

Tudor Pendiuc nu ştie sau nu recunoaşte că amendamentele nu au fost susţinute

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, era alături de Bogdan Niculescu Duvăz în toate afişele electorale acum trei ani, chiar ieşind de mână cu acest domn la toate băile de mulţime. Acum, când cel căruia i-a dat tot sprijinul în campania electorală a uitat să-i întoarcă ajutorul, Tudor Pendiuc nu ştie cum să reacţioneze. Întrebat cum comentează faptul că deputatul ajutat de el nu a susţinut în parlament amendamentul ce privea renovarea Colegiului Brătianu, Tudor Pendiuc a spus că nu a auzit despre aşa ceva până în momentul în care l-am întrebat noi. Dovada noastră că domnul Duvăz este dezinteresat de situaţia cu care se confruntă primarii care l-au ajutat să iasă deputat este chiar pe site-ul Camerei Deputaţilor, domnul deputat neavând niciun discurs în perioada în care a fost dezbătut bugetul pe anul 2012.   Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea