În faţa dezastrului financiar anunţat pentru anul 2012, Simona Bucura-Oprescu râde cu gura până la urechi

# Simona Bucura-Oprescu s-a împotmolit în marasmul faptelor utopice. La prima conferinţă de presă a acestui an care a avut loc la Consiliul Judeţean, am avut parte de un discurs inutil şi pompos din partea a cel puțin un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Simona Bucura-Oprescu. În loc să ne ofere o imagine obiectivă şi realistă a realizărilor şi nerealizărilor Consiliului Judeţean din 2011 şi să propună măsuri concrete pentru depăşirea impasului financiar care va afecta bugetul acestei instituţii în 2012, cele două personaje s-au împotmolit în marasmul faptelor utopice.
Vicele Florin Tecău ne-a învăluit cu vorbe dulci despre perspectivele de finalizare ale unor proiecte iniţiate de Consiliul Judeţean în 2011, justificând incapacitatea unora de a duce până la capăt aceste proiecte prin eternul argument al lipsei banilor. „Cea mai mare dezamăgire pe care am avut-o pe 2011 a fost nerealizarea pârtiilor de schi de la Ghiţu-Moliviş şi din zona Lereşti-Voina, din simplul motiv că nu am avut resursele şi partenerii necesari care să sprijine dezvoltarea proiectului. Sperăm ca în 2012 să finalizăm proiectele începute în 2011, în principal reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale.”

Despe criză cu zâmbetul pe buze

Pe de altă parte, Simona Bucura-Oprescu, preocupată mai mult de rafinarea discursului şi de exersarea competenţelor ei oratorice decât de mesajul acestui discurs, a abordat, ca de obicei, o atitudine nonşalantă şi o grimasă veselă în timp ce ne vorbea despre impasul financiar în care se va afla Consiliul Judeţean în 2012 din cauza micşorării fondurilor alocate acestei instituţii cu aproximativ 20-25% faţă de anul precedent. În loc să simuleze măcar un strop de sobrietate pentru a ne lăsa impresia că este pătrunsă de gravitatea situaţiei preconizate pentru anul acesta, dânsa a afişat fără niciun pic de stânjeneală zâmbete largi de parcă ar fi aplaudat scufundarea Titanicului: „Anul 2012 o să fie un an al încercărilor, şi tocmai de aceea trebuie să dăm dovadă de chibzuinţă şi de capacitate de prioritizare a resurselor care se află într-o continuă scădere.” Doamna vicepreşedinte şi-a menţinut zâmbetul larg şi binevoitor şi atunci când a accentuat în peroraţia sa faptul că trebuie găsite modalităţi eficiente care să compenseze diminuarea bugetului pe anul 2012. Una dintre aceste modalităţi propuse de dânsa este atragerea de resurse din alte tipuri de finanţări, în principal din proiectele cu finanţare europeană. Însă principala problemă pe care a omis-o doamna Bucura-Oprescu este cea a deficitului de experţi în managementul de proiect. Sunt din ce în ce mai puţini experţi care să acceseze şi să dezvolte aceste proiecte cu finanţare europeană, aceasta reprezentând una din cauzele pentru care în România rata de absorbţie a fondurilor europene este foarte mică. O altă inadvertenţă semnalată în discursul doamnei vicepreşedinte este faptul că deformează realitatea afirmând faptul că tinerii nu îşi doresc să lucreze în instituţiile publice locale pentru că sunt blocate posturile în sistemul bugetar: „Prin blocarea şi reducerea posturilor de către Guvern, din ce în ce mai puţini oameni îşi doresc să lucreze în administraţia publică.” Nu sunt sigură dacă această afirmaţie este un truism sau o fabulație, sau ceva între acestea două. Lipsa dorinţei nu este echivalentă cu lipsa posibilităţii de a avea ceva. Nu este totuna a nu dori cu a nu putea. Nu este vorba de faptul că tinerii nu doresc, ci că nu pot.  Şi astfel, la început de an, politicienii noştri ne mai demonstrează încă o dată că imaturitatea şi plafonarea politică sunt tare care cu greu mai pot fi dezrădăcinate din spectrul politic actual.    Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea