Beneficiarii de asistenţă socială care nu-şi plătesc dările la stat riscă suspendarea pe cinci luni

Dacă până în prezent, situaţia beneficiarilor de ajutor social care nu-şi plăteau taxele şi impozitele la stat era destul de confortabilă, dat fiind faptul că legea era mai flexibilă, de anul acesta se va trece la măsuri mai radicale.  Astfel, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.124/2011, privind modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, începând cu anul 2012, menţinerea dreptului la ajutor social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, este condiţionată de achitarea obligaţiilor legale către bugetul local pentru anul anterior (2011), respectiv achitarea taxelor şi impozitelor pentru bunurile mobile şi imobile deţinute în proprietate de familie.

Beneficiarii de ajutor social  trebuie să-şi plătească datoriile aferente anului 2011

În situaţia în care se constată că această obligaţie nu a fost îndeplinită, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată aferente anului anterior, dreptul la ajutor social şi la alocaţie pentru susţinerea familiei se suspendă prin dispoziţia primarului, începând cu drepturile aferente lunii februarie, pentru o perioadă de 5 luni. Achitarea obligaţiilor către bugetul local în perioada de suspendare de 5 luni, atrage reluarea dreptului de ajutor social şi alocaţie pentru susţinerea familiei, inclusiv pentru drepturile cuvenite pentru perioada suspendării.
Totodată, neîndeplinirea obligaţiei către bugetul local pentru beneficiarii de indemnizaţie pentru creşterea copilului, conduce la suspendarea dreptului pentru o perioadă de 5 luni, prin decizia directorului executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş.
În situaţia în care, după expirarea perioadei de suspendare de 5 luni, beneficiarii de ajutor social, alocaţie pentru susţinerea familiei şi indemnizaţie pentru creşterea copilului nu îşi achită impozitul datorat bugetului local pentru bunurile deţinute în proprietate, aceste drepturi încetează.

239 beneficiari de asistenţă socială au datorii la stat

Din verificările efectuate de către Primăria Piteşti, la data de 20 ianuarie 2012, situaţia achitării acestor obligaţii pentru anul 2011, pe tipuri de beneficiari se prezintă astfel:
1. Beneficiari de ajutor social: din 87 familii/persoane singure, un număr de 19 nu au achitat sumele datorate către bugetul local;
2. Beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei: din 351 familii beneficiare, un număr de 48 nu au achitat taxele şi impozitele datorate;
3. Beneficiari de indemnizaţie creştere copil: din 2575 familii beneficiare, un număr de 172 familii nu au achitat obligaţiile legale către bugetul local.
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea