Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), poetul național al românilor

Sub semnul Zilei Culturii Naționale, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a organizat evenimentul cultural Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850- 15 iunie 1889), expoziție de documente din colecțiile bibliotecii, dedicată marelui poet național. În vitrinele expoziției regăsim manuscrisele operei eminesciene, fotografii și corespondență.

Manuscrisele poetului  Mihai Eminescu, păstrate de Titu Maiorescu și donate Academiei Române în ședința din 25 ianuarie1902, au fost legate în 45 de caiete, fără o cronologie strictă și fără o ordine tematică.

Aceste caiete au fost citite, descifrate și reproduse în ediții succesive, timp de un secol, de către generații de eminescologi, fiind apoi lăsate în tezaurul Bibliotecii Academiei. Cea mai mare parte a creației eminesciene, rămasă în manuscris, a fost  folosită inițial de Perpessicius pentru ediția critică, inițiată în 1939 la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea, și finalizată abia în anul 2000. Criticul literar care le-a pus într-o lumină cu totul specială a fost George Călinescu, cel care își va susține doctoratul în literatură pornind de la nuvela postumă Avatarii faraonului Tla și care va recompune imaginea întregii opere în magistrala sa monografie Opera lui Mihai Eminescu, un studiu în patru volume, editat inițial la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea pentru Literatură și Artă, în perioada 1934-1936.

 

Ultimele 4 volume cu manuscrisele lui Mihai Eminescu care încheie  un proiect editorial derulat în perioada 2004-2009, au fost lansate în data de 15 iunie 2009 în Aula Academiei Române, în prezența unor personalități precum Eugen Simion, coordonatorul seriei, și academicianul român din Republica Moldova, Mihai Cimpoi.  În discursul său, Eugen Simion afirma că: ”Un semn al forței lui Eminescu este că el continuă să neliniștească”. Toate volumele au fost tipărite la tipografia Monitorului Oficial, fiind publicate la inițiativa Fundației Naționale pentru Artă și Știință, al cărei președinte este Eugen Simion, și a bibliotecii Academiei Române. Volumele sunt însoțite de CD-uri cu varianta electronică a manuscriselor facsimilate, și se află la depozitul general din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș.

În Prefaţa la ediţia Eminescu – Opere, vol. I-V, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1999-2000, academicianul Eugen Simion scria că:  ”Orice lectură nouă din Eminescu ne pune în faţa aceleiaşi dileme: ce ne place din Eminescu, ce primeşte, azi, sensibilitatea noastră postmodernă din acest mare liric apărut într-o epocă în care romantismul european abia se încheiase şi simbolismul îşi anunţase deja prin Baudelaire primele acorduri… Eminescu a devenit un model şi, cu timpul, un mit al spiritualităţii noastre”.

Marele eminescolog Perpessicius afirma despre opera poetului că: ”Din fiecare pagină jucăuşă îţi arată drumul şi tezaurul. Aibi numai încredere. Apropie-te cu smerenie şi sufletul poetului, prezent în fiecare silabă şi-n fiecare stih oricît de tainic, îţi va vorbi şi va pune capăt îndoielilor sale. Nimic din ce-a căzut pe paginile acestea sacre, n-a fost zvîrlit la întîmplare. Aici şi piatra e fertilă. Orice sămînţă germinează. Apleacă-te şi-i vei culege rodul”.

În ”Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: ”Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale ” .

La 172 de ani de la naștere, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a evocat figura lui Mihai Eminescu, ”cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc”  (G. Călinescu ).

Expoziția poate fi vizitată de public în holul principal al Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș în perioada 14-31 ianuarie 2022.

Drd. Cristina Baciu, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea