Sorin Cîmpeanu, despre funcționarea școlilor: „În ziua de joi a fiecărei săptămâni, stabilim scenariul pentru săptămâna următoare!”

În contextul în care Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au decis ca școlile să funcționeze fizic sau online, în funcție de gradul de ocupare al spitalelor COVID, iar cu 75% paturi ocupate – se închid școlile, avem noi informații despre termenele la care se vor lua deciziile. Șeful Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că ziua de joi a fiecărei săptămâni este ziua de referință pentru a stabili scenariul din săptămâna următoare.

„Ziua de referință va fi ziua de joi a fiecărei săptămâni pentru scenariul de săptămâna următoare, iar din perspectiva educației vă pot spune că săptămână nu se va fragmenta, ci se va lucra pe prezență fizică toată săptămâna sau, dacă se va ajunge în situația în care din cauza depășirii gradului de 75 la sută a paturilor se va trece în online, acel online va fi pentru toată săptămâna. Și noi am susținut că dacă am fi păstrat 75 la sută la intrarea în online și 75 la sută la ieșirea din online am fi ajuns exact în situația precizată de domnul ministru ne-am fi jucat cu școala închis/deschis, ceea ce este inadmisibil”, a spus, Cîmpeanu, potrivit Știripesurse.ro.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea