Din această vară, elevii din Săpata beneficiază de propria tabără de pictură pe sticlă

# 24 de copii vor participa la tabăra desfăşurată între 12 şi 23 iulie. Spiritul creativ, talentul şi dorinţa tinerilor de a crea lucruri frumoase trebuie sprijinite. Aceasta este concluzia la care au ajuns autorităţile locale din comuna argeşeană Săpata, în momentul în care şi-au aplecat mai mult urechea către nevoile copiilor care au talent la pictură. De aici s-a născut şi ideea de a crea o tabără de pictură pe sticlă la nivel local, proiect care se derulează între Şcoala Săpata şi Şcoala Mîrghia, fiind finanţat de Primăria Săpata, prin aportul deosebit al edilului Constantin Stanciu. Aşa se face că din motive financiare, dar şi din dorinţa de a desfăşura un asemenea proiect în propria comună, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la tabăra de pictură de la Goleşti, Mihaela Neacşu, coordonatorul proiectului, alături de Cristina Truţă, învăţătoare la Şcoala Săpata, şi de Marinela Bulgaru, învăţătoare la Şcoala Mîrghia, au înfiinţat tabăra de pictură pe sticlă, la care participă 24 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. În această vară, tabăra de pictură de icoane pe sticlă de la Săpata se va desfăşura între 12 şi 23 de iulie, în ultima zi fiind programată premierea celor mai bune lucrări ale celor mici.

Primarul Stanciu – un real sprijin pentru acest proiect

Participanţii la această tabără se pot mândri cu experienţa pe care au dobândit-o în anii trecuţi prin participarea la tabăra de pictură desfăşurată la Goleşti, numai în 2009, de la Săpata prezentându-şi creaţiile un număr de 18 elevi. Merită menţionaţi toţi cei care s-au întors acasă cu premii, printre aceştia numărându-se: Dumitru Truţă – Şc. Găinuşa, care a obţinut premiul I, Cătălina Anton şi Alexandra Guţă, de la aceeaşi şcoală, care s-au clasat pe locul al II-lea. De asemenea, de la Şcoala Săpata de Jos, le menţionăm pe Alina Neacşu, care a obţinut premiul I, şi pe Nicoleta Voiculescu, care a primit premiul al II-lea, premiile constând în diplome şi dulciuri. Trebuie menţionat şi faptul că acestui proiect i s-au alăturat biblioteca din comuna Săpata, Parohiile Găinuşa şi Mârţeşti, subliniind totodată eforturile şi deschiderea de care a dat dovadă primarul Constantin Stanciu în sprijinirea tuturor acestor activităţi. „Cadrele noastre se implică foarte mult în aceste activităţi şi ne bucură acest lucru. Trebuie recunoscut şi meritul domnului primar care a fost receptiv la nevoile noastre şi aş vrea să subliniez faptul că sunt mândru şi de parteneriatul pe care îl avem cu Şc. 79 din Bucureşti, care ne-a oferit atât calculatoare, cât şi cadouri pentru copiii şcolii noastre”, ne-a spus Gheorghe Oprea, directorul Şcolii Săpata de Jos. SIMONA TĂNĂSOIU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea