Dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce doi medici s-au bătut la Spitalul de Pediatrie Pitești

 

Pe parcursul zilei de miercuri, 11 mai, doi medici s-au bătut la Spitalul de Pediatrie Pitești. Între cei doi doctori ar exista tensiuni mai vechi. Surse din cadrul unităţii sanitare au spus că medicul chirurg Emil Popa l-ar fi lovit pe colegul său, şeful Secţiei Chirurgie Florin Trifan.

Managerul spitalului de Pediatrie, Tudor Ionescu, a confirmat zvonurile şi a precizat că a fost dispusă o cercetare disciplinară.

În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind starea conflictuală petrecută între cele două cadre medicale de la SPitalul de Pediatrie Pitești, s-a sesizat și IPJ Argeș. În cauză a fost deschis un dosar în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

 

 

„Până la acest moment, la nivelul Poliției Municipiului Pitești, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la acest eveniment.În urma primelor verificări, polițiștii Secția 3 Poliție Pitești s-au sesizat, din oficiu, și desfășoară cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, conform art. 296 din Codul Penal”, informează IPJ Argeș.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea