Datornicii din vârful listei Finanțelor Argeș, țepari de meserie?

# I.N.C.D.B.H. Ștefănești a fost  salvată, restanțele de cca. 1,5 milioane de euro fiind  integral plătite la sfârșitul anului trecut. Topul primilor 100 de datornici întocmit de Finanțele Argeș conține, față de cel publicat în vara anului trecut, câteva diferențe la vârf. Și, fiind chiar la vârf, discutăm despre sume care înseamnă ceva serios. Ei bine, din topul anului trecut au dispărut trei din primii cinci datornici, și anume: Chem Petro Stef S.R.L.(cu datorii la nivelul lui 2011 de peste 70 miliarde lei vechi), cel mai mare datornic; Tri Invest Standard S.R.L. (cu datorii anul trecut de peste 52 miliarde lei vechi), ocupantul locului al treilea și I.N.C.D.B.H. Ștefănești (cu datorii anul trecut de circa 48 miliarde lei vechi) ocupând locul al patrulea din topul menționat.

Primele două firme din top... necâștigătoare

Anul trecut, săptămânalul nostru a tras un semnal de alarmă descoperind, în urma unor cercetări judicioase că managerii firmelor Chem Petro Stef și Tri Invest Standard au găurit puternic bugetul statului și în alte zone geografice. Menționam atunci că, în mod cert, intenționează să facă același lucru și aici, după care să dispară undeva în ceață. Ei bine,...s-a întâmplat exact așa.
1. Chem Petro Stef
În cursul anului 2009, managerul firmei era cercetat de procurorii DNA pentru o gaură dată bugetului de stat de peste un milion de euro, gaură ”reușită” pe un antrepozit fiscal din Ilfov. Totul s-a derulat pe o altă firmă, S.C. Grand Trust Petro S.R.L. Ei, și?...
Începând cu data de 14 decembrie 2011, Chem Petro Stef a intrat în procedura insolvenței. Bani...ioc
2. Tri Invest Standard
Conducerea firmei este cercetată, încă din anul 2009, pentru punerea la punct a unui amplu circuit evazionist prin care s-a reușit vinderea, fără plata obligațiilor fiscale, a unei cantități de peste 46.000 tone combustibil. Prejudiciul stabilit de procurorii anticorupție pentru bugetul statului depășea 1000 de miliarde lei vechi!!!
În 28 noiembrie 2011, Finanțele Argeș au întrerupt aplicarea măsurilor de executare silită întrucât a fost declarată, în cazul firmei de la Pitești, starea de insolvabilitate fără bunuri. Nimic recuperat...
3. Institutul Ștefănești, sau a treia este cu noroc
În luna decembrie a anului trecut, datoriile Institutului au fost achitate în întregime de către Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti, forul superior al I.N.C.D.B.H. Ştefăneşti. Suma se ridica undeva la circa 1,5 milioane de euro, fiind constituită din datoria neachitată plus dobânzi şi penalităţi. Totul a fost posibil datorită Ordonanţei nr. 10 a Guvernului României, publicată în M.Of. 560/5.08.2011, ordonanţă care prevede alocarea sumelor necesare stingerii acestor datorii din bugetul Ministerului Agriculturii. Desigur, totul a fost posibil datorită implicării active a actualei conduceri, în frunte cu directorul general Constantin Tănăsescu (foto), care au conceput un plan de salvare a fostei glorii a podgoriilor din România. Dovada faptului că lucrurile sunt pe făgaşul bun este că, în primele două luni ale acestui an, nu au mai fost înregistrate restanţe către instituţiile statului.    A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea