„Cititul și scrisul – abilități pentru viață” - la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat recent, în cadrul calendarului proiectului „Pași în lumea culturii și a creației” activitatea „Cititul  și scrisul – abilități pentru viață”, oră de lectură din creațiile proprii ale elevilor și dezbateri interactive referitoare la tema propusă.

Proiectul este derulat în prezent de către Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș împreună cu Școala Gimnazială „Petre Țutea” din Boteni, în cadrul căruia elevii participă la manifestări cultural-educative, dezbateri, expoziții de mărțișoare, felicitări, obiecte lucrate cu îndemânare și talent de către ei,  îmbogățindu-și astfel universul cunoașterii, pătrunzând în tainele lecturii și ale bibliotecii. Prin eseuri proprii, copiii și-au exprimat atăt de frumos gândurile și emoțiile, sensibilitatea, talentul și creativitatea, fiecare transmițând  propriul mesaj, și nevoia nemărginită a omului de lectură, ea oferindu-ne o perspectivă diferită asupra vieții, ajutându-ne să ne dezvoltăm propriile capacități și să stabilim noi orizonturi de meditație și de reflecție.

Copilăria, școala, familia, natura, satul natal sunt câteva dintre temele abordate de către elevii de clasele a V-a și a VIII-a ai Școlii Gimnaziale „Petre Țutea” din Boteni.

Iată ce mesaj frumos ne-a transmis Andrei Nuțescu, elev în clasa a V-a, în eseul „Școala, atelier de înțelepciune”: „Drumul către libertate începe în școală. Fiecare experiență de viață, fiecare lecție pe care o învățăm este cheia spre viitorul nostru... așadar să mergem cu drag la școală!”. Richițeanu Antonia, elevă în clasa a V-a, și-a exprimat cu intensitate afectivă gândurile în eseul „Munții, umeri albi ai lumii”: „Nimeni, niciodată nu va putea schimba părerea că acasă la bunici este raiul pe pământ. În fiecare dimineață, pot admira în liniște oceanul alb ce își etalează măreția în fața ochilor mei, oferind o panoramă încântătoare asupra Bucegilor. Munții Bucegi cu platoul lor maiestuos, scânteietor, par a fi umerii cerului, iar brazii, pete de verdeață într-un ocean de ninsoare...Totdeauna voi păstra aceste imagini nu doar pe retină, ci în toată ființa mea, alături de chipurile angelice ale bunicilor. La ei acasă iubirea și natura se contopesc”. Richițeanu Ioan, elev în clasa a V-a, a compus eseul „Bucuria lecturii” : „Cititul te face să visezi, să evadezi în orice lume vrei tu... Te ajută să te descoperi pe tine și lumea din jurul tău. Cititul îți mărește perspectivele. Cititul este cea mai frumoasă metodă de relaxare și îți îmblânzește sufletul. De ce să pierdem așa un dar?”. În eseul „Copilăria”, Ștefania Zărnescu din clasa a V-a, își exprimă cu duioșie gândurile: „Copilăria este lumea mirifică din care lipsește tristețea”, iar Daria Maria Brian din clasa a VIII-a, în eseul „O vacanță de neuitat”, ne transmite cu nostalgie: “Mă culc cu gândul la copilăria mea și îmi doresc ca prietenii mei să înțeleagă că cel mai important loc al nostru este lângă bunici, la țară. Este minunat când trăiești așa aproape de natură, de parcă acolo te-ai născut și ai trăit mereu“. Ioana Mastan din clasa a VIII-a, se destăinuie atât de frumos în creația sa Familia”: „Mamele sunt îngerii dați de Dumnezeu pe pământ. Mama este începutul tuturor începuturilor. Tata este o adevărată carte. Este eroul vieții mele. Familia este bucățica infinită din inima și trupul meu!” Au mai fost prezentate creațiile: „Zbor”, de Teodora Pravăț, „Cititul și cărțile”, de Mirabela Chiru.

În cadrul acestei întruniri, invitat special, domnul George Badea, profesor de filosofie la Liceul Teoretic Ion Mihalache“ din Topoloveni, a propus o lecție de ceea ce înseamnă această preocupare aleasă a lecturii, a scrisului și a creației în strânsă legătură cu filosofia, realizând un dialog firesc cu elevii – urmași ai marelui filosof Petre Țuțea, fără să neglijeze patriotismul lui de netăgăduit. Cum spunea Petre Țuțea, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale din Boteni:Fără nemurire și mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanța lui ideea nemuririi și a mântuirii, nu e liber. Libertatea omului e partea divină din el”. În cadrul dialogului cu elevii, domnul profesor afirma că, orice ființă este supusă timpului, clipa ce trece nimeni nu ți-o mai aduce înapoi, dar distincția este de consistența și densitatea pe care o dă fiecare dintre noi clipei. Fiecare om trebuie să își dezvolte abilitățile, capacitățile de a acționa, acest lucru realizându-se prin citit, studiu, comunicare permanentă, acceptarea provocărilor, pentru că fiecare abilitate se câștigă după ani de studiu, perseverență și disciplină de învățare. Pentru a fi împlinit ca om, talentul și harul trebuie descifrat, iar pasiunea trebuie să devină și profesie.

Îndemnul adresat elevilor a fost acela de a citi foarte mult, învățarea fiind singura cale pentru formarea unui spirit selectiv, pentru a crește respectul și stima de sine, pentru a deveni oameni liberi: ”Citiți! Cartea este temelia, nu o să moară niciodată. Trebuie să ne împlinim fizic, spiritual și sufletește! Mișcarea este esența constantă a vieții, ideea trebuie materializată, exersată, învățată!”

Drd. Cristina Baciu,

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea