Ştefan Lăzăroiu şi-a pregătit alt administrator pentru TCC Ind
Marţi, 06 Martie 2012 01:22
Preşedintele PDL din Colegiul de Nord al judeţului, Ştefan Lăzăroiu, a renunţat zilele trecute la funcţia de administrator al societăţii TCC Ind, unde rămâne în continuare acţionar. Acesta îşi pregăteşte tot mai bine terenul pentru campania electorală din toamnă când va candida la Camera Deputaţilor. În acest scop, a preferat să nu mai fie solicitat la maxim şi de afaceri şi a pregătit o nouă echipă care să conducă firma. „În ultimul an, am reuşit să pregătesc o echipă tânără, care să poată conduce firma în continuare,
poate chiar mai bine decât am făcut-o eu, având în vedere că nu m-am dedicat în totalitate afacerilor, pentru că a trebuit să mă ocup şi de organizarea partidului pe zona de nord a judeţului. Sunt convins că noua echipă ştie ce are de făcut, iar eu mă voi putea dedica mai mult activităţii politice, care mă solicită tot mai mult odată cu apropierea campaniei electorale”, ne-a declarat Ştefan Lăzăroiu. Acesta îşi doreşte să poată fi mai mult alături de cetăţenii cărora în toamnă le va cere voturile, hotărând astfel să renunţe la o parte din sarcinile care îl acaparau.




















