Încep lucrările la Cetatea Poenari! Contractul este de peste 20 de milioane de lei

 

Încep lucrările de conservare și reabilitare la Cetatea Poenari! Vineri, 15 iulie, a fost predat amplasamentul oficial constructorului. Amintim că în urmă cu un an, în iulie 2021, a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu asocierea câștigătoare a licitației- SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA, din care proiectare 1.222.985,25 lei, asistență tehnică din partea proiectantului 190.400,00 lei, execuția lucrărilor 18.720.307,89 lei. Termenul de execuție este de 16 luni.

 

“În sfârșit, ne apucăm de lucru! Începerea lucrărilor a fost întârziată cu aproximativ patru luni de întârziere, după ce a fost nevoie de un nou aviz pozitiv din partea Ministerului Culturii, timp în care procedurile au fost stopate. Între timp, Primăria din Arefu a eliberat autorizația de construire, astfel încâ nu putem decât să ne menținem optimismul că vom finaliza la timp și acest proiect major pe fonduri europene.

Avem încredere în constructor, este unul cu expertiză în domeniu. Pe de altă parte, dăm asigurări tuturor că, pe toată durata derulării proiectului, Consiliul Județean va continua să facă toate eforturile necesare, la fel ca în cazul tuturor investițiilor, pentru a asigura partea sa de confinanțare. Ne dorim foarte mult ca proiectul Cetății de la Poenari să fie finalizat cu succes, pentru că este un punct forte la eforturilor de dezvoltare a activității turistice din Argeș” - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Judetean Arges.

Lucrările propuse vizează suprafaţa de 1.897 mp, cuprinzând suprafața construită a cetății şi calea de acces pietonală (scări) existentă.

Principalele categorii de lucrări:

– reabilitarea paramentelor aparente degradate prin îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare preparate cu ciment; plombări și rostuiri executate cu mortare de var;

– înlocuirea cărămizilor degradate;

– refacerea protecției părții superioare a zidurilor:

– restaurarea pavimentelor și pardoselilor degradate cu materiale similare celor originale;

– restaurarea eventualelor componente artistice din piatră – ancadrament Turn 5 (Donjon);

– marcarea tuturor golurilor certe de uși si ferestre și/sau reîntregirea acestora după caz;

– marcarea caturilor acolo unde există urme certe;

– restaurarea cisternei;

– reîntregiri parțiale pe verticală și orizontală a unor ziduri, pe baza rezultatelor studiilor arheologice si istorico – arhitecturale, cu marcarea intervențiilor, pentru protecția vizitatorilor (Curtina Est).

– lucrări de refacere a tronsoanelor avariate,

– lucrări de reparații locale,

– reparații la balustradele metalice,

– reabilitarea platformelor belvedere,

– reabilitarea porților de acces,

– reabilitarea podețelor din lemn.

Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Țara Românească și Moldova (sec. XIII-XV) din necesitatea de a apăra independența obținută dar și datorită pericolului turcesc.

Proprietate a Judeţului Argeş, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, Cetatea Poenari este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanță naţională și internaţională) – cod LMI AG-II-a-A-13507.

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea