In memoriam! Gheorghe Gomoiu, părintele fenomenului ”Ars Nova”

# Topoloveni, Muscel, 22 iulie 1939 – Călinești, Argeș, 30 august 2016

Pe 30 august se împlinesc șase ani de la trecerea în lumea drepților a emblematicului dirijor, compozitor și profesor de muzică, Gheorghe Gomoiu.

Profesor, gradul I, muzică, dirijor, cor și orchestră, memorialist. Liceul Teoretic Topoloveni (1956), Facultatea de Muzică, București (1966), Conservatorul Ciprian Porumbescu, Bucuresti (1977). Instructor-metodist la Casa Regională Argeș a Creației populare. Tipărește culegeri de muzică corală pentru formațiile de amatori. Unul dintre inițiatorii si organizatorii Festivalului Internațional de Muzică corală Dumitru Georgescu Kiriac, Pitești.

 

Dirijează numeroase formații corale din Argeș și Olt. Mentor și dirijor, corul Ars Nova (înființat în 1972), pe care-l conduce 36 de ani și cu care a susținut turnee în multe țări ale Europei și Asiei. Cursuri muzicale de dirijat (1981), Institutul Național din Marly le Roi, Franța, distins cu medalia de aur a Asociației Corale din Germania și Cetățean de Onoare al Orașului Marburg, premii pentru compoziție la Festivalul Național de Romanțe Crizantema de Aur, Târgoviște. Vicepreședinte, Asociația Națională Corală din România. Numeroase realizări discografice. (Silvestru Voinescu, Spiridon Voinescu, Comuna tradițională Călinești,consemnări și documente monografice, pag. 210-211, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, 2017).

 

Printre intelectualii care s-au oferit să contribuie la îmbogățirea sistemului nostru muzical, polarizând energiile colegilor, îl regăsim, constant, pe Gheorghe Gomoiu. Ideile avansate s-au concretizat, promoțional, în două reuniuni de excepție: Festivalul coral interjudețean Dumitru Georgescu-Kiriac (prima ediție, Pitești, 30-31 mai 1970), devenit, inclusiv, prin strădaniile sale, internațional (23-26 iulie 1992); Festivalul de muzică cultă și dans clasic Darclee (ediție inaugurală, Pitești, 1-4 iunie 1972). Ambele manifestări au beneficiat, substanțial, de pragmatismul profesorului Gheorghe Gomoiu, documentele vremii poziționându-l într-o dinamică permanentă, eficientă, aplicată. Statistic, dintre toate formațiile de gen, din Argeș, Corul Ars Nova a realizat cele mai multe deplasări externe, cu deosebire în statele actuale Uniunii Europene (1975-2015) (Petre Popa, Portrete postume pentru prieteni, pag. 155-156, Ed. Paralela 45, Pitești, 2018).

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea