Greva de lux a USL continuă
Luni, 05 Martie 2012 02:00
”Opoziţia intră, astăzi, în cea de-a cincea săptămână de când nu vine la muncă, în Parlament. Este săptămâna în care parlamentarii îşi primesc salariile – singura diferenţă, de data aceasta, este că aleşii opoziţiei vor primi bani nemunciţi. S-a împlinit, practic, o lună de la declanşarea grevei USL, lună decontată de statul român cu 1,4 milioane de euro. Cel mai probabil, vom asista la un val de donaţii din partea parlamentarilor USL, menite să ascundă, sub masca unor gesturi caritabile, o nouă formă de
pomană electorală. USL se transformă în organizaţie filantropică, pe bani publici, în an electoral. După ce au patentat metoda sacoşei cu ulei, zahăr şi făină, partidele din USL reinventează mita electorală: indemnizaţiile de parlamentar ar putea merge acolo unde vor decide aleşii opoziţiei că le este convenabil, ” declară senatorul Mircea Andrei (foto), președinte PDL Argeș. Ca orice formă de mită electorală, donaţiile pe care le vor face parlamentarii USL reprezintă un gest nesincer, de pe urma căruia speră să obţină un avantaj la alegeri. Parlamentarii sunt plătiţi pentru a reprezenta în Legislativ interesele românilor care i-au ales, nu pentru a face aşa-zise gesturi filantropice, în perspectiva alegerilor.
Toate acţiunile opoziţiei demonstrează că singura preocupare a USL anul acesta sunt alegerile: după ce şi-au luat liber de la Parlament ca să intre în campania electorală, aleşii USL vor încerca, acum, să ia ochii alegătorilor cu donaţii care nu le rezolvă, de fapt, problemele.
Parlamentarii USL ar fi putut să-şi doneze indemnizaţiile în orice moment al mandatului, dacă într-adevăr gestul ar fi fost unul onest. Faptul că o fac de-abia acum, în apropierea alegerilor, arată clar că scopul acestui demers este de a câştiga voturi.
Mai mult, este evident că fără presiunea opiniei publice, parlamentarii USL n-ar fi avut nicio ezitare să-şi păstreze salariile. Gestul este unul de faţadă, şi aşa, făcut pe jumătate: parlamentarii USL se folosesc în continuare de maşinile de serviciu, iar cei din provincie locuiesc în camerele de hotel plătite din banii statului.




















