Veşnicia nu s-a născut la sat, ci la Primăria Piteşti!

Printr-o fericită coincidenţă, Mărţişorul de anul acesta a constituit pentru piteştenii de pretutindeni ocazia de a sărbători ceva încă mai minunat decât sosirea primăverii!
Acest lucru minunat este ceea ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci de ani, când Tudor Pendiuc a intrat în biroul primarului din Primăria Piteştiului, unde se află şi în ziua de azi, realizând cu aceasta un mariaj exemplar, după cum stă şi în scris în epitaful basmelor româneşti, când citim că „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.
Au trecut două decenii de împliniri măreţe! Oraşul nostru este unic în lume şi asemenea lui nu mai este nici unul!
(Pe fundalul acestui recitativ, se aud primele acorduri din Simfonia lalelelor).

Tudor Pendiuc: data stelară 1 Martie 1992-1 Martie 2012. Ora 12 şi ceva.

Deci, joi, în Sala de şedinţe a Primăriei Piteşti, s-a adunat toată protipendada oraşului pentru a-i aduce buchete de laudatio celui care ne primăreşte de douăzeci de ani de zile.
Că e mult sau că e puţin, aproape că nici nu mai contează, întrucât a avea un primar cum e Tudor Pendiuc e ca şi cum te-ai deplasa prin Cosmos cu viteza luminii şi a întunericului la un loc şi a sări de pe axa timpului, pentru a te trezi buimac în veşnicie. Şi acolo, în veşnicie, primul lucru de care îţi aduci aminte este cum îl cheamă pe primar, după care îţi dai seama că nu mai şti nimic altceva.
Episodul acesta se întâmplă mai cu seamă o dată la patru ani, în timpul antrenamentelor spaţiale electorale, când ţi se oferă ocazia de a experimenta starea de imponderabilitate şi te simţi ca un campion la Campionatele Mondiale de Yoga.
După ce starea de levitaţie ia sfârţit, urmează starea de prostraţie, manifestată prin aceea că înmoi ştampila de vot în tuş, după care o aplici corect peste singurul nume pe care eşti capabil să îl recunoşti cât de cât coerent.

De ce nu a fost filmul cu Pendiuc nominalizat la Oscar? Dacă pe 21 decembrie vine sfârşitul lumii şi nu mai apucă?

Întocmai ca la Campionatul Mondial deYoga păreau a fi şi invitaţii sosiţi ieri, mai cu seamă atunci când pe peretele din fundul sălii s-a derulat un film de opt minuţele, în care a fost vorba despre cum vorbea Primarul ceva, în timp ce se plimba pe Centru.
(Pe fundalul acestor imagini halucinogene, Fântâna Muzicală intonează alte acorduri din Simfonia Lalelelor, de fapt aceleaşi ca în prima parte).
Filmuleţul cu pricina va crea o bizară stare de deja-vu multor cetăţeni care au fost ieri în Sala de festivităţi a Primăriei şi care vor avea ocazia de a fi martorii campaniei electorale a Primarului.
Nuuuuu, nu este vorba despre un filmuleţ electoral! Să nu creadă cineva că ieri la Primărie, cu ocazia aniversării a două decenii de când ne primăreşte, Tudor Pendiuc şi-a făcut campanie electorală! Cu atât mai puţin să creadă cineva că lansarea cărţii omagiale va fi distribuită strategic în instituţiile sensibile la exercitarea forţelor de atracţie electorală! (Am citit eu undeva că inconştientul nu înregistrază negaţia!)
La capătul celor opt minute, spectatorii s-au simţit învăluiţi într-o lumină gălbuie, ca de candelabre. Cineva apăsase pe întrerupător.
Spectatorii stăteau extaziaţi în poziţia Lalelei. Gurul-primar levita învăluit la rândul său de o aura tricoloră care i se prelingea diagonal peste haina de la costum. Eram fericiţi! Spun „eram” pentru că în momentul acela mi se părea că mă dedublasem şi ambele mele personalităţi, dimpreună cu cea de a treia pe care o aşteptam să apară din clipă în clipă, aveau o expresie aşa de inexpresivă, cum numai cei aflaţi în culmea fericirii sau a prostiei pot să aibă.

Următorul volum omagial dedicat lui Tudor Pendiuc se va numi Cien anos de ayuntamiento şi va avea ca motto sloganul „noi d-aicea nu plecăm!”

M-am desprins cu greu de filmuleţul proiectat în fundul sălii şi atunci am înţeles că, printr-o anomalie a Universului, sunt blocat într-o buc(l)ă temporală, fapt confirmat şi de pendula din holul Primăriei, care indica aceeaşi oră ca acum 12 ore sau douăzeci şi patru de ore, când, la fel, ca şi atunci, îşi încetase activitatea, socotind că este inutil să mai numere timpul de când Tudor Pendiuc primăreşte peste piteşteni.
Am pornit alergând pe străzi, mânat de un singur gând: să ajung mai repede la secţia de vot şi să îmi votez Primarul.
(Pe acest fundal, închei materialul aplicând corect ştampila de vot peste singurul nume de care îmi aduc aminte. Se aud ultimele acorduri ale Simfoniei Lalelelor, care sunt aceleaşi ca primele. Un câine maidanez trece prin dreptul meu, fredonând cu un covrig înfipt în coadă: ”Ca la douăzeci de ani!”)

Acest material este un pamflet, ca de altfel multe  întâmplate  în ultimii douăzeci de ani în administraţia publică locală, care a fost tratată ca  atare.
Remus Ştefan

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea