Ion Dumitru: „Acești primari pe care îi huliți voi au schimbat viaţa în comunitățile lor”

Săptămâna trecută, vestea că primarii, preşedinţii de CJ-uri şi parlamentarii vor primi salarii mai mari a isterizat România. Sunt bani aşadar pentru a umple buzunarele aleşilor, iar pentru populaţie rămâne inflaţia tot mai mare şi coşul de cumpărături din ce în ce mai gol. Altfel, avem ceva promisiuni pentru 2023, dar să ne ţină Dumnezeu până atunci, că dacă n-om muri de foame, e posibil să ne stingem de inimă rea. Şi în acest context, preşedintele AUR, George Simion a făcut scandal mare că i s-a părut nedrept ca unii să ia cu două mâini, iar prostimea să se aleagă cu degetul mijlociu. Cel mult.

 

Primarul de la Albota însă (pe care-l respectăm pentru tot ce a făcut pentru comuna lui) e de altă părere. Şi aproape că i-am da dreptate dar, din păcare, Argeşul are atâtea uscături că nici nu le mai putem număra:

 

„Simioane , Simioane, ce mult îți expui prostia ! Culmea este ca foarte mulți te cred și te susțin . Măi circare, citește și tu din ce bani se asigură fondul de salarii într-o primărie. De ani buni, acești primari pe care îi huliți voi au schimbat viaţa în comunitățile lor! Au vegheat ca alegerile să se desfășoare corect, numai așa ai ajuns tu parlamentar! Ştii că votanții tăi au zis mamă la șapte ani şi la ei 2+2 =3? Citește ,,maronitule“, documentează-te, nu mai urla prin Parlament. Sunt primari, parlamentari, președinți de consilii care muncesc, sunt pregătiți, au făcut minuni. Tu poți să te numești parlamentar?”, a scris ducele de Albota, pe pagina sa de Facebook.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea