Sala de sport de la Școala din Albota este aproape gata!

# Ion Dumitru, primar:  „Sunt zilnic aici!”

Un vis al primarului Ion Dumitru este ca școala din Albota să aibă una dintre cele mai moderne săli de sport. Sala de sport este în construcție. Proiectul este finanțat prin Compania Națională de Investiții. Primarul Ion Dumitru este în permanență pe șantier. Acolo l-a găsit și conducerea Consiliului Județean Argeș, președintele Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu. Sala de sport cu o suprafață totală de 1.400 de metri pătrați va avea parter şi etaj, tribune cu 180 de locuri, cabinete pentru profesori, vestiare, mai multe grupuri sanitare etc. Valoarea obiectivului este de 8.922.482,00 lei.

 

“Promisiunea de a fi finalizată la 1 noiembrie anul acesta nu cred că se va îndeplini, dar sunt mulțumit că a înțeles și constructorul că dacă intrăm în iarnă și nu avem sala închisă și încălzită, stricăm toată munca de până acum. Sunt foarte fericit de cum merg lucrările. Sunt zilnic prezent aici. Avem și alte investiții, poduri, asfaltări, dar aceasta, cu sala de sport, este un vis al meu și sunt foarte fericit că devine realitate. Am chemat conducerea Consiliului Județean să vadă că suntem și primari în acest județ care muncim cu adevărat. Muncim și sunt mândru și de mine, și de colegii mei!” - Ion Dumitru, primarul comunei Albota.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea