Argeșeancă pedepsită pentru că vindea produse contrafăcute

Deseori, argeșenii cumpără produse cu etichete de mărci celebre, chiar dacă știu că acestea sunt contrafăcute. Comercializarea acestora, însă, este interzisă și constituie infracțiune. Într-o astfel de situație s-a aflat și o argeșeancă, pedepsită, săptămâna trecută, pentru faptele sale, de magistrații Judecătoriei Pitești.

Atașamentul față de produse și servicii, fidelizarea consumatorilor se realizează, așadar, prin intermediul mărcilor. Conștienți de această forță a mărcii, ea devine, în mod necesar pentru întreprinzători nucleul, punctul forte al strategiilor și al studiilor de marketing care încearcă să ne câștige pentru și apoi să ne facă să fim loiali unui anume „brand”.

O argeșeancă (nu este prima, nu va fi nici ultima) a fost prinsă comercializând produse contrafăcute. Nouă părți civile au acționat-o în judecată (reprezentanți ai New Balance, Adidas, Versace, Armani, Tomi Hilfiger, Nike etc.) pentru infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice.

 

Potrivit art. 90 din Legea 84/1998,

 

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:

a) contrafacerea unei mărci;

b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate;

Judecătoria Pitești a stabilit în sarcina inculpatei C. E. următoarea pedeapsă:

- pedeapsa de 90 de zile amendă penală cuantumul unei zile amendă fiind suma de 20 lei (în total 1800 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare…Dispune amânarea aplicării pedepsei amenzii penale pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei.

Târâtă în judecată pentru două perechi de papuci. Dar legea-i lege…

Instanța argeșeană a mai dispus confiscarea de la inculpată a următoarelor bunuri: 1 hanorac cu inscripţia mărcii Versace, 2 perechi papuci cu inscripţia mărcii Versace, 4 perechi pantofi sport cu inscripţia mărcii New Balance, 1 bucată pantof sport cu inscripţia mărcii New Balance, 7 hanorace cu denumirea Jordan aparţinând titularului mărcii Nike; 1 pereche pantofi sport cu inscripţia mărcii Nike, 1 bluză sport cu inscripţia mărcii Adidas, 5 treninguri cu inscripţia marcii Adidas, 3 treninguri cu inscripţia mărcii Nike, 3 treninguri cu inscripţia mărcii Puma, 1 trening cu inscripţia mărcii New Balance, 1 tricou cu inscipţia mărcii Nike, 1 hanorac cu inscripţia mărcii New Balance, 1 bluză sport cu inscripţia mărcii Nike, 1 tricou cu inscripţia mărcii Tommy Hilfiger, 1 pulover cu inscripţia mărcii Polo Ralph Lauren, 5 bluze cu inscripţia mărcii Calvin Klein, 1 tricou cu inscripţia mărcii Calvin Klein şi 1 bluză cu inscripţia mărcii Armani aflate în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Argeş.

De menționat că numeroase astfel de cauze se află, în județul nostru, în fază de cercetare sau chiar în stare de judecată. Aviz amatorilor!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea