Viceprimarul de la Curtea de Argeș, Costinel Vasilescu, prima mare victimă a USL?

# Costinel VASILESCU: ”Constantin Nicolescu să fie vătaf la el în PSD, nu la PNL”. În Curtea de Argeş, nu a existat USL încă de la începuturile acestei formaţiuni. Nini Diaconu şi cei din jurul său şi-au văzut de treaba lor, iar Costinel Vasilescu a fost înlăturat, ajungând să nu poată afla diverse lucruri din primărie. Nu o dată ni s-a întâmplat să-l sunăm pe vicele Vasilescu, să întrebăm de cum mai decurg marile licitaţii din oraşul Basarabilor sau ceva legat de primărie şi să auzim de la acesta că nu mai are acces la informaţii, chiar dacă este viceprimar. Nini Diaconu a făcut tot posibilul să-l înlăture, probabil pentru a ascunde găinăriile care se petrec în primărie. Nu mă tem să spun  că acolo se fac oarece încurcături, întrucât acest lucru este confirmat şi de CNSC, şi nu o singură dată. Ultima dată, săptămâna trecută, Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat licitaţia pentru sistemul video de supraveghere. Motivul? Acelaşi ca la marea asfaltare: caietul de sarcini nu este făcut cum trebuie, sunt introduse nişte clauze care favorizeză un ofertant. Dar să lăsăm aceste lucruri pe mâna celor care trebuie să se ocupe de aşa ceva, şi noi să revenim la USL.

Constantin Nicolescu şi Iani Popa au decis cu ceva timp în urmă că sondajele vor decide candidatul

Cu câteva săptămâni în urmă, la Curtea de Argeş a venit o mare delegaţie pentru a rezolva problemele USL-ului din această localitate. Actualul primar şi vicele Vasilescu nu au putut ajunge singuri la un consens, şi ca atare a fost nevoie de intervenţia conducerii de la centru. Acea şedinţă, lungă şi cu multe reproşuri, s-a încheiat cu o concluzie: cel care stă cel mai bine în sondaje va candida. La nici două zile de la acestă întrunire, Constantin Nicolescu declară la un post TV că protocolul spune că va candida primarul în funcţie şi, mai mult, spune că nu vede de ce ar rebui să suporte, financiar vorbind, un sondaj făcut pentru Costinel Vasilescu. Liberalii din zonă, văzând că nu au sprijinul PSD, au pus mână de la mână şi au plătit un sondaj de opinie, făcut profesional. La rândul său, Nini Diaconu, văzând că liberalii nu stau cu mâinile în sân, trimite şi el trei oameni prin oraş, şi încropeşte repede un sondaj. Rezultatele sondajului făcut de Nini Diaconu îl scot pe acesta câştigător cu un procent 43%, iar Costinel Vasilescu pe locul trei cu aproape 8%. Din sondajul făcut de PNL, Costinel Vasilescu are 29%, iar Nini Diaconu 26%. Şi sondajul făcut de PDL îl scoate pe primul loc pe Vasilescu, dar acest lucru nu este luat în seamă de conducerea PSD.

Iani Popa şi Mircea Diaconu îl trădează pe Costinel Vasilescu

Deşi două sondaje de opinie îl scot pe Vasilescu pe primul loc, conducerea PNL nu este de acord ca vicele Vasilescu să candideze separat, sub sigla PNL. Deşi Vasilescu este membru PNL din 1991, acesta este trădat chiar de colegii şi şefii de la centru, aceştia mergând pe mâna lui Constantin Nicolescu. Nu ne mai miră nimic la Iani Popa, dar aşteptam măcar o reacţie de la senatorul Diaconu, reacţie care lipseşte cu desăvârşire. Acesta susţine cu tărie, alături de Iani Popa că ar trebui susţinut candiatul PSD. „Nu există o altă variantă. Chiar dacă vreţi să candidaţi amândoi, nu vă vom aproba de la centru, deci va candida Ninel Diaconu”, a spus actorul liberal la una din negocierile USL-ului. Nu înţelegem reacţia celor doi, nu suntem noi în măsură să emitem păreri, dar cum oraşul Curtea de Argeş a demonstrat de multe ori din 1990 până în prezent că are orientare liberală, se pare că liberalii pariază greşit pe PSD.

Costinel Vasilescu: „Constantin Nicolescu să fie vătaf la el la PSD, nu la PNL”

Costinel Vasilescu este şi el într-o mare dilemă şi totodată nu crede că partidul în care a petrectut atâţia ani îl va trăda. „Nu cred că este o decizie definitivă aceea de a candida doar Ninel Diaconu. Eu aştept decizia şefilor mei de partid. Sondajele arată că eu sunt pe primul loc în preferinţele argeşenilor”. În momentul în care i-am adus la cunoştinţă declaraţia lui Constantin Nicolescu, declaraţie făcută la conferinţa CJ Argeş, şi anume că decizia este luată iar la Curtea de Argeş va candida primarul în funcţie sub sigla USL, Costinel Vasilescu a dat o declaraţie care nu cred că va fi pe placul şefului de la PSD: „Constantin Nicolescu să fie vătaf la el în PSD, nu la PNL”.
Viceprimarul de la Curtea de Argeş a încheiat spunând că are încredere în conducerea PNL şi nu crede că aceştia vor ceda în negocierile pentru primăria Curtea de Argeş.
Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea