Centrul de permanență din Budeasa - un ajutor medical pentru urgențele minore, chiar și în toiul nopții

Din 15 decembrie, locuitorii din comuna Budeasa au la dispoziţie un centru medical de permanență. Serviciile medicale de la Centrul de permanență din satul Calotești vor fi asigurate de șapte medici și șase asistenți medicali. Programul de funcționare va fi de luni până vineri, între orele 15:00 – 08:00, iar sâmbătă și duminică non-stop.

Consultaţiile şi tratamentele în Centru sunt gratuite şi se aplică oricărui cetăţean, indiferent dacă este asigurat sau nu și indiferent de medicul de familie la care este înscris. De asemenea la serviciile Centrului de Permanență de pe raza comunei Budeasa pot apela atât cetățenii comunelor Merișani și Mălureni, acestea fiind comune arondate.

Centrul de permanență functionează în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, în regim de cameră de gardă, acesta fiind deservit de medicii de familie care asigură astfel, continuitatea asistenței medicale primare. În cadrul Centrului sunt oferite servicii de mică urgență, dar sunt efectuate și tratamente (administrarea tratamentelor injectabile, pansamente etc.).

De asemenea, personalul medical eliberează bilete de trimitere către alte specialităţi în vederea internării în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie, precum și adeverinţe medicale pentru pacienți, cu care se vor prezenta a doua zi la medicul de familie pentru prescrierea reţetei.

 

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea