Fostul viceprimar al Costeștiului, Mimi Niță, agită din nou spiritele în zonă, devenind insuportabil

# Acesta este acuzat că șicanează lucrătorii societății care execută lucrările de alimentare cu apă la Podu Broșteni # Primarul Ion Baicea: ”A votat bugetul... probabil că nu dorește ca oamenii din Podu Broșteni să aibă apă”. Costeștiul a devenit un oraș încins, din ce în ce mai încins, pe măsura apropierii alegerilor din iunie. Marian Niță, fostul viceprimar al orașului, se pare că șicanează din nou lucrările de alimentare cu apă, lucrări începute deja pentru racordarea localnicilor din Podu Broșteni. Mai multe persoane l-au văzut pe șeful PSD al localității oprind și discutând în contradictoriu cu... muncitorii care efectuează lucrările respective. Nimeni nu știe de ce și, mai ales, ce are de discutat fostul vice de Costești cu oamenii respectivi. Mai ales că aceștia din urmă sunt, de fapt, simpli executanți ai unei lucrări. Ai unei lucrări aprobate în Consiliul Local și cu toate avizele legale emise.

Mimi Niță: ”Cine v-a spus că am trecut pe la lucrări? Poate că am trecut prin zonă...”

Contactat telefonic, fostul viceprimar al orașului - dar încă șef al organizației PSD locale - a obiectat: ”Cine v-a spus că am trecut pe la lucrări? Poate că am trecut prin zonă, eu mă deplasez frecvent pe acolo...” Întrebat, de asemenea, despre oportunitatea lucrărilor respective, Marian Niță a bătut imediat în retragere: ”Nu mă opun acestora, dacă sunt pentru binele cetățenilor...”
Problema este că muncitorii care lucrează deja la rețea au luat în râs pe demnitarul local, tocmai pentru că se interesează mai abitir decât oricine despre mersul și stadiul lucrărilor, chiar în condițiile în care bugetul local a fost aprobat în unanimitate

Primarul Ion Baicea: ”Nu înțeleg atitudinea domnului Niță, este una contradictorie, ca de obicei...”

Primarul orașului Costești, Ion Baicea, s-a arătat total nemulțumit de demersurile întreprinse de fostul său colaborator, și pe bună dreptate, adăugăm noi: ”Marian Niță face presiuni și încearcă să șicaneze societatea care execută lucrarea de alimentare cu apă pentru Podu Broșteni. Nu știu de ce. Nu înțeleg atitudinea domnului Niță, aceasta este una contradictorie, ca de obieci dealtfel. Dânsul, ca și întreaga organizație a PSD, a votat bugetul în care erau prevăzute lucrările respective. Bugetul a fost votat, după cum știți, în luna februarie, în unanimitate. Aici prevederea a fost clară, pentru lucrarea menționată au fost prevăzuți 400.000 lei contribuție proprie, aceeași sumă urmând a fi suportată de partenerul nostru. Repet, nu înțeleg această atitudine, poate că nu dorește ca oamenii din Podu Broșteni să aibă apă curentă. Dânsul nu are ce căuta la lucrări, nu are nicio autoritate să ceară relații. Primăria a eliberat Autorizație de Construcție, avem Hotărâre de Consiliu Local, banii sunt în cont. Chiar nu îi înțeleg atitudinea. Mă aștept ca, peste două săptămâni, când vor începe lucrările  de alimentare cu apă pentru satul Stârci, să aibă aceleași reacții...”
Reamintim că fostul viceprimar al orașului, Mimi Niță, a ținut un emoționant discurs în urmă cu câțiva ani, la momentul luării deciziei de asociere dintre Consiliul Local Costești și S.C. Apă Canal 2000 S.A. Atunci a recomandat călduros consilierilor locali PSD – subalterni ai săi pe linie de partid – să voteze împotriva acestei decizii. După care, la numai cinci minute distanță, șoc: Mimi Niță s-a... abținut, spre uluirea colegilor de partid și râsetele adversarilor politici. Se putea și mai rău, chiat Mimi Niță a demonstrat-o cu altă ocazie, când a cerut colegilor să fie împotrivă, după care a votat el însuși ”pentru”...
La sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, unul dintre cei mai valoroși oameni ai PSD-ului din localitate, profesoara Daniela Irimia, a demisionat din funcție. Iată câteva rânduri din scrisoarea deschisă redactată de aceasta, sub motto-ul “NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII, NICI CÂINII CÂND VOR STĂPÂNII”
…Să creezi harababură în gânduri, să le faci ilogice şi dezordonate, să-l forţezi pe om să se îndoiască de adevăruri vitale stabile, este ceea ce-l face pe om total lipsit de apărare în faţa manipulării. Încă mai cred că pot lupta pentru ADEVĂR şi LIBERTATE… Am simţit că locul meu nu mai este acolo, unde manipularea este la loc de cinste. Am considerat că nu trebuie să plătească alţii, colegii de consiliu PNL, pentru obiectivele PSD, fiind obligaţi să respecte un protocol, chiar dacă nu împărtăşeau ideile. Au avut de ales, între a duce jugul PSD şi a rămâne aceiaşi oameni verticali în respectarea unor principii şi a unor valori morale, care în politică se pierd pe drumul către putere, cu riscul de a fi excluşi din PNL. Tot respectul pentru cei care au făcut faţă abuzului psihic, constrânşi fiind de diferite centre de putere…. Faptul că în consiliu am promovat  şi apărat interesele cetăţenilor, de multe ori împotriva deciziei partidului, a condus la decizia de excludere din PSD. Nu am dorit decât să fac o singură politică, în sala de consiliu-politică celor care mi-au dat acest mandat, a oamenilor simpli care ne dau votul din patru-n patru ani cu speranţă şi încredere. Poate nu mai este locul meu în politică…sau poate totuşi nu s-a terminat…un singur lucru ştiu acum: VOI LUPTA ÎN CONTINUARE PENTRU LIBERTATEA CUVÂNTULUI ! atât ne-a mai rămas…
Laurențiu STOICA

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea