Costinel Vasilescu va candida la primăria Curtea de Argeş sub sigla Alianţei pentru Argeş şi Muscel

# Costinel Vasilescu: „După 22 de ani de când sunt liberal nu pot să înghit pastile roşii”. La sfârşitul săptămânii trecute Alianţa pentru Argeş şi Muscel a mai făcut o achiziţie. Noul membru al acestei alianţe, Costinel Vasilescu, viceprimarul oraşului Curtea de Argeş a anunţat că va candida pentru fotoliul de primar al Oraşului Basarabilor cu echipa Alianţei. Surse din cadrul Alianţei pentru Argeş şi Muscel ne-au asigurat că acesta este doar începutul. Surprizele abia acum încep să apară. Mai mulţi nemulţumiţi din USL se vor alătura în perioada imediat următoare echipei Alianţei pentru Argeş şi Muscel.

Gheorghe Nicuţ va merge alături de Vasilescu

Gheorghe Nicuţ, fostul primar al oraşului Curtea de Argeş, a participat alături de echipa Alianţei pentru Argeş şi Muscel la conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii trecute. „Nu am plecat niciodată din PDL, aşa cum se bârfea pe la colţuri. Voi fi alături de această echipă în lupta pentru câştigarea fotoliului de primar şi a unui număr cât mai mare de consilieri locali”, a spus Nicuţ. Acesta este convins că toţi susţinătorii pe care îi are, care sunt în număr destul de mare, chiar şi după o pauză de patru ani, vor veni lângă echipa Alianţei pentru Argeş şi Muscel. „Voi merge alături de Vasilescu şi sunt convins că vom câştiga primăria Curtea de Argeş!”, a încheiat Gheorghe Nicuţ.

Costinel Vasilescu: „După 22 de ani de când sunt liberal nu pot să înghit pastile roşii”

Costinel Vasilescu a ţinut în primul rând să îi mulţumească lui Victor Suhan, care a renunţat în favoarea sa la candidatură: „ Mă simt dator să precizez că, iată, mai există oameni în politică ce pot renunţa la ogolii. Suhan a cedat locul de candidat. Prefer această construcţie. Prefer această echipă care a arătat că face ceva pentru locuitorii din oraşul nostru”. După ce acesta a mulţumit echipei şi senatorului Mircea Andrei pentru încrederea acordată, a promis că nu va înşela aşteptările echipei. „Am găsit acel „L” în această echipă. Eu nu pot fi altfel decât liberal. Nu am putut după 22 de ani să înghit pastile roşii”, a încheiat viceprimarul de la Curtea de Argeş.

Mircea Andrei: „Constantin Nicolescu are mari probleme cu legea. Ori nu o cunoaşte, ori nu o respectă”

Mircea Andrei, preşedintele Alianţei pentru Argeş şi Muscel a spus că această alianţă este o construcţie pentru judeţ şi crede cu tărie că Argeşul va fi repoziţionat acolo unde îi este locul, adică în primele cinci judeţe din ţară. „Vom reda spiritul liberal oraşului Curtea de Argeş, oraş care refuză oferta lui Constantin Nicolescu, jupânul care a ţinut cizma judeţului peste 20 de ani”, a continuat senatorul Andrei. Acesta a spus că propunerea de cooptare a lui Costinel Vasilescu a venit din partea lui Victor Suhan şi este convins că această echipă este pregătită pentru alegerile locale din iunie. Alianţa pentru Argeş şi Muscel este o construcţie în care sunt candidaţi de la PDL, PSD, PNG, PNŢ-CD, şi acum şi PNL. Referitor la afirmaţia lui Constantin Nicolescu că această alianţă nu ar fi legală, Mircea Andei i-a transmis: „Constantin Nicolescu are mari probleme cu legea. Fie nu o cunoaşte,  fie nu o respectă, iar în acest caz, nu o cunoaşte”.

Ştefan Lăzăroiu: „Echipa formată din Vasilescu, Nicuţ, Suhan şi Sabie va realiza multe proiecte pentru Curta de Argeş.

Ştefan Lăzăroiu i-a mulţumit lui Victor Suhan pentru munca depusă şi a precizat că acesta rămâne în continuare preşedintele organizaţiei de la Curtea de Argeş şi este convins că această echipă va câştiga alegerile: „Echipa formată din Vasilescu, Nicuţ, Suhan şi Sabie va câştiga primăria şi Consiliul Local Curtea de Argeş, şi va realiza multe proiecte pentru acest oraş”
Gabriel Bratu a spus că organizaţia Curtea de Argeş a dat dovadă de maturitate politică, şi a demonstrat acest lucru prin faptul că se poate trece peste orgolii: „Este un moment de maturitate politică. Domnul senator a reuşit să orchestreze acest lucru, iar Curtea de Argeş va reveni acolo unde îi este locul, adică pe dreapta politicii româneşti”. Bratu este convins că lieralismul va învinge, iar toată zona Cutea de Argeş se va dezvolta, mai ales din punct de vedere turistic.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea