Mihai Oprescu şi Titi Tudosoiu, zdrobitorii de PDL-işti?

# Cei doi PSD-iști au reușit să se umple de penibil la manifestarea organizată la Universitatea Brâncoveanu # Mihai Oprescu a preluat mandatul de preşedinte al TSD Argeş de la consilierul municipal Titi Tudosoiu în vara anului trecut. Primul discurs al lui Mihai Oprescu ca preşedinte al tineretului din PSD s-a încheiat cu : „În Argeş vom zdrobi PDL-ul!“… Şi aşa au continuat cei doi lideri ai Tineretului Social Democrat până în zilele noastre.

Săptămâna trecută, la Universitatea Brâncoveanu, Daniel Dragomir a premiat excelenţa.  Olimpicii din judeţul Argeş, dar şi profesorii acestora au primit câte un cadou din partea omului de afaceri Daniel Dragomir. Cristina Diculescu a fost cea care a înmânat premiile, fiind mâna dreaptă a lui Daniel Dragomir. După un spectacol organizat de elevii de la Palatul Copiilor a început premierea. Mihai Oprescu, soţul doamnei vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, alături de fostul şef al TSD Argeş, Titi Tudosoiu, ambii membri PSD, au urmărit întregul eveniment în picioare, deşi erau locuri libere în sală. Evenimentul a fost fără tentă politică, acest lucru fiind demonstrat chiar de discursurile celor prezenţi în sală şi de pachetele oferite olimpicilor. Aceste pachete nu conţineau nici măcar o felicitare din partea sponsorilor. Pachetele aveau obiecte şcolare, iar cei care au obţinut premiul I au avut parte de câte un telefon mobil, ultima generaţie.

Mihai Oprescu şi Titi Tudosoiu au locuri eligibile pe lista consilierilor locali USL pentru Piteşti

Mihai Oprescu, preşedintele TSD Piteşti şi Titi Tudosoiu sunt doi dintre consilierii propuşi de USL pentru CL Piteşti. Cei doi ocupă locuri eligibile pe această listă, Mihai Oprescu ocupând poziţia opt, iar Tudosoiu este ocupantul poziţiei cu numărul zece, cel din urmă fiind şi la ora actuală consilier local. Supărarea celor doi pe Daniel Dragomir se pare că venea din partea Uninii din partea cărora aceştia candidează. Matori din sala de la Universitatea Brâncoveanu ne-au povestit că aceştia au vorbit tot timpul de modalitatea corecției care îi trebuie aplicată lui Daniel Dragomir pentru ca acestuia să-i fie stricată imaginea: “Acum e momentul cel mai bun. Ce-o să râdă şeful când o să-i povestim… Nu trebuie să-l lăsăm să dea toate premiile şi să se fălească în faţa atâtor oameni! Zi acum!” Acestea au fost cuvintele cu care Oprescu îl încuraja pe Tudosoiu.

Titi Tudosoiu a încercat o zdrobire. Aceasta nu i-a reuşit.

Titi Tudosoiu, din spatele sălii, a început să strige că Dragomir nu ar trebui să-şi facă imagine electorală pe seama rezultatelor excepţionale ale elevilor. Daniel Dragomir l-a invitat pe acesta la microfon, acolo unde Tudosoiu s-a umplut de penibil. “Sunt prezent în această sală, deşi sunt profesor şi nu am elevi olimpici, dar am venit să îi spun lui Daniel Dragomir că şi noi, Primăria Piteşti am dat mereu premii pentru excelenţă”.
Deşi scopul a fost ca acest eveniment să fie discreditat, Tudosoiu şi Oprescu au plecat cu coada între picioare, fiind chiar huiduiţi de participanţii la festivitatea de premiere. Încercarea acestora de distrguere a evenimentului nu le-a reuşit. Mai mult, cadrele didactice au spus că au rămas cu un gust amar după această intervenţie, considerând că reprezentanţi ai Consiliului Local Piteşti sunt trimişi chiar de Pendiuc pentru a-şi discredita contracandidatul. 
Liliana COSTACHE


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea