Peugeot 208, Honda Civic Sedan și Dacia Lodgy, noutățile Târgului Automobil 2012

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş împreună cu Camera de Comerț și Industrie Argeș a organizat, în perioada 13 – 18 iunie, în Piaţa Vasile Milea, Târgul Național Automobil 2012. În cadrul salonului au fost expuse, pe lângă automobile, piese și accesorii auto, anvelope auto, utilaje agricole, toate beneficiind de discount-uri speciale pe toată perioada evenimentului.

Multe mașini, puține premiere

Automobil 2012 a adus în Piața Milea din centrul  Piteștiului 15 dintre mărcile reprezentate în Argeș de diverși dealeri. Astfel, Toyota a venit cu cea mai recentă versiune Yaris, dar și mai vechile Avensis și Prius, plus camioneta Hilux. Opelul a venit cu Insignia și cu ultima versiune Astra, iar Chevrolet a expus noul Cruze, pe lângă deja cunoscutele Aveo și  Spark. Nissan a expus, din nou, ultima versiune Micra, alături de deja consacratele Juke și Qashqai. La standul dealerului Renault-Dacia nu am găsit decât o singură noutate, și anume prima Dacie fabricată în afara României, Lodgy, care era, ce-i drept, una dintre atracțiile salonului. Trecând rapid pe la Citroen, unde ne-a impresionat C4, am ajuns la unul dintre cele mai complete standuri din cadrul Automobil 2012. Honda a fost prezentă cu de toate, de la motoare de barcă la mașini și motociclete. Și aici am notat și o premieră națională, și anume noul sedan Civic, care vine să completeze gama recent lansatei versiuni 2012 a celui mai popular model al mărcii nipone. Un alt stand bine pus la punct a fost cel al dealerului Peugeot. Aici tronau atât modele care s-au impus deja pe piață, precum 308 sau 508, dar și noutăți de genul RCZ și 5008. Și, bineînțeles, premiera lunii, noul 208, prezent în nu mai puțin de patru exemplare. Dealerul Ford și Suzuki a venit cu noul Splash de la producătorul nipon, dar și cu modele deja consacrate Ford Fiesta și Ford Focus. Au mai putut fi admirate, în cadrul salonului, modele noi de la Hyundai, precum i30 și i40, dar și cele trei modele albe, cu oferte promoționale, de la Volkswagen, Jetta, Polo și Up!  De altfel, toate mașinile expuse în Piața Milea până duminică au benficiat de tot felul de promoții și de reduceri, mai ales că programul Rabla este în plină desfășurare.    A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea