După ce a fost bătut crunt la alegerile locale, Mimi Niță visează să fie înscăunat director al Spitalului din Costești

# Primarul Ion Baicea: ”Nu există secție pentru așa ceva…”. Nimeni nu poate spune că Marian Niță, fost viceprimar al orașului Costești, nu are și calități. Este președintele filialei locale a PSD, partid aflat în momentul de față la guvernare și, mai presus de toate, este o persoană uluitor de insistentă. Insistența sa a fost însă și unul din motivele pentru care alianța USL s-a spart la Costești, decizia fiind ca fiecare șef de partid să își încerce șansele pe cont propriu, mai ceva ca în vestul sălbatic. Decizie care a convenit de minune fostului și actualului primar Ion Baicea care, la localele din 10 iunie, a strâns voturi cât toți contracandidații săi la un loc. Astfel, 1682 de persoane cu drept de vot au pus ștampila pe numele fostului viceprimar Marian Niță, fix 700 de oameni l-au votat pe fostul primar Dan Vasile, în timp ce Ion Baicea a avut numele ștampilat de aproape 3000 de oameni. Relevant, nu?
După ce a fost descăunat din funcția de viceprimar al orașului și după lungi anticamere la șeful de partid, Constantin Nicolescu, Mimi Niță a primit o sinecură tot de la acesta, și anume un post de consilier în cadrul Consiliului Județean. Dovadă evidentă a faptului că domnul Niță este o persoană insistentă. Altfel vorbind, ce experiență și, mai ales, ce expertiză putea să aibă pentru o asemenea funcție? Aiurea-n tramvai, parcă la Consiliul Județean Argeș trebuie să ai vreo calitate specială pentru a fi inclus în schemă…
Ei bine, după ratarea fotoliului de primar, Marian Niță s-a reorientat. Surse bine informate susțin că noua redută pe care umblă domnul Niță să o cucerească este… funcția de manager al Spitalului Costești. Instituție bine pusă la punct, de ceva timp chiar înfloritoare, unitatea medicală a devenit noua Mecca a fostului vice.

Ion Baicea, primarul orașului: ”Nu există secție pentru așa ceva…”

Am aflat că asistentele și chiar  câțiva medici au început să întrebe de un transfer, asta numai la auzul veștii că Mimi Niță ar putea veni manager la spitalul din Costești. Nimeni însă nu a dorit să comenteze sau să declare ceva. Iată însă că primarul orașului a fost mai deschis și ne-a răspuns direct și fără rezerve la întrebarea noastră:
Ion  Baicea: ”Am auzit și eu, din surse serioase, același lucru. Este o aberație. Nu există secție la Costești pentru așa ceva, pentru conducerea domnului Niță. Decizia se ia, într-adevăr, la Consiliul Județean, însă eu sunt primarul în funcție al localității și îmi voi expune punctul de vedere. Această numire ar putea fi echivalentă, probabil, cu închiderea efectivă a spitalului!...”
Spitalul Orășenesc ”Regele Carol I” a luat ființă în anul 1918, deservind un total de 17 localități din sudul județului. Dispune, la ora actuală, de compartiment pentru primire urgențe, secție de medicină internă, secție de chirurgie, compartiment urologie, compartiment ortopedie, bloc operator cu două săli de operație, secție de pediatrie ș.a. Pentru buna funcționare a unei astfel de instituții, cu probleme complexe, a fost și este nevoie de un personal de conducere bine antrenat, calificat superior. Domnilor de la Consiliul Județean Argeș, gândiți-vă bine, este vorba de sănătatea unei zone întregi… Vom reveni.    Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea