Peste 1600 de contestații în Argeș, după BAC. Cele mai multe au fost la limba română

 

Mii de elevi au fost nemulțumiți de rezultatele obține la examenul de bacalaureat. Deși, la nivel național, rata de promovare (înainte de contestații) a fost de 76,4%, cea mai mare din ultimii zece ani, au existat și o mulțime de persoane dezamăgite de rezultatele obținute. Astfel că au fost depuse și foarte multe contestații.

Doar în județul Argeș au fost făcute 1.633 de contestații. Cele mai multe, 685 dintre ele, au fost înregistrate la proba susținută la limba și literatura română, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Argeș. Urmează apoi proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), unde au fost depuse în Argeș 475 de contestații, iar la proba la alegere a profilului și specializării (biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, sociologie și psihologie) au fost făcute 473 de contestații.

 

Recorectarea va fi făcută între 9 și 11 iulie 2024, iar rezultatele finale de la bacalaureat, sesiunea de vară, vor fi făcute publice pe 12 iulie.

Amintim că rata de promovare (înainte de contestații), în județul Argeș, este de 79,09%. Dintre cei 4.397 de elevi înscriși la examen au promovat 3.389.

Mai multe detalii aici: https://www.atitudineinarges.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=19538:bac-2024-cele-mai-bune-i-cele-mai-slabe-licee-din-arge-dup-procentul-de-promovabilitate-obinut&catid=4:social&Itemid=5

 

A.V.

 

Foto: Știrile ProTV

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea