Penitenciarul Mioveni - campion la venituri realizate din activități ale deținuților
Marţi, 01 Octombrie 2024 11:50
# Venituri de 314.665,04 lei în luna august
Penitenciarul Mioveni se află în primele locuri la nivel național în ceea ce privește veniturile realizate din activități ale persoanelor private de libertate. Deținuții lucrează la diverse firme care au contract cu penitenciarul, iar beneficiile sunt multiple. O parte din salariu este încasat de deținut, iar o altă parte ajunge în conturile Penitenciarului Mioveni. În plus, persoanele încarcerate au parte de reducerea pedepsei. În luna august, penitenciarul a încasat 314.665,04 lei, comparativ cu 240.856,91 lei în luna iulie.
Penitenciarele din toată țara au avut venituri de 8.354.100,53 lei în luna august
”Luna august ne plasează la doar două locuri distanță de podiumul veniturilor obținute din activități lucrative cu persoanele private de libertate.
Dacă în luna iulie nu mai reprezentam un pericol pentru clasamentul general al veniturilor din prestări servicii și producție bugetară, în luna august avem doar patru unități în fața noastră care se remarcă și înregistrează venituri ușor mai mari.
Le suflăm în ceafă și nu vom abandona până nu ajungem pe podium.
Veniturile realizate în luna august 2024 de unitățile penitenciare, pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii, sunt de 8.354.100,53 lei.
La nivelul sistemului penitenciar, luna august a înregistrat scăderi semnificative comparativ cu luna anterioară, respectiv 512.972,21 lei în minus.
Cu toate acestea, unitatea noastră a înregistrat creșteri semnificative: de la 240.856,91 lei în luna iulie, la 314.665,04 lei în luna august, fapt ce ne ridică la doar două locuri de intrarea pe podium.
Suntem aproape, suntem acolo, și, deși numărul redus al efectivului, regimul de executare și categoriile de deținuți cu afecțiuni medicale sau boli incurabile pe care îi custodiem în întregi secții nu ne permit să desfășurăm și să implementăm munca la nivel generalizat ca proces de reeducare a persoanelor private de libertate, vom face tot ceea ce ține de noi pentru a rămâne, așa cum am fost mereu, niște profesioniști.
Astăzi, deși veniturile suplimentare ar fi fost binevenite și ne-ar fi ajutat în clasamentul lunii următoare, am răspuns pozitiv la o campanie de voluntariat la nivelul orașului Mioveni și am strâns gunoaie și deșeuri aruncate pe câmp.
Ne-am mobilizat într-o echipă specializată și dornică să aducă o mică schimbare în comunitatea noastră și am colectat toate gunoaiele și deșeurile menajere aruncate pe barajul de la Clucereasa.”, a transmis Penitenciarul Mioveni.