Declaraţiile de avere ale parlamentarilor, departe de ochii curioşilor!

# Senatorii nu mai au voie să posteze declaraţiile pe site-ul Senatului şi nici deputaţii nu sunt departe de o aşa prevedere. Maltratarea ANI de către Curtea Constituţională a adus România într-o situaţie incertă din perspectiva obligativităţii copletării declaraţiilor de avere şi de interese. Dacă până la 15 aprilie demnitarii, şefii Consiliilor Judeţene, primarii şi funcţionarii publici erau sancţionaţi dacă nu postau, pe site-urile oficiale,  averile şi afacerile în care erau implicaţi, de ceva vreme acest gen de transparenţă devine din ce în ce mai opacă. Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Piteşti au renunţat la publicarea declaraţiilor cu pricina şi cât de curând procedura poate înceta şi la Senat şi Camera Deputaţilor.

La Senat – gata cu transparenţa averilor şi a afacerilor!

Completarea declaraţiilor de avere va deveni opţională. Aşa se vorbeşte în Parlament. În acest context, vă daţi seama câţi dintre aleşii neamului, vor fi dispuşi să se laude cu vilelele, maşinile şi conturile îndesate... Dintre parlamentarii argeşeni, doar Mircea Cinteză (senator PDL), Cristian Boureanu (deputat PDL), Sorin Pandele (deputat PDL) şi Mircea Draghici (deputat PSD) şi-au reactualizat declarţiile de avere, postândule pe site-ul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului. În ciuda faptului că începând cu luna iunie, fiecare parlamentar ar fi trebuit să procedeze întocmai, majoritatea aleşilor argeşeni au preferat să-şi ţină averile şi societăţile la care sunt acţionari, departe de curioşi. Nici nu-i de mirare însă, dacă ne gândim că Agenţia Naţională de Integritate a fost “scutită” de sarcina de a mai verifica concordanţa declaraţiilor de avere sau de interese cu realitatea. La începutul lunii iulie, Biroul Permanent al Senatului a decis că senatorii care doresc să-şi facă publice declaraţiile de avere sau de interese, le pot posta numai pe site-urile proprii, în niciun caz pe pagina electronică oficială a Senatului.

Deputaţii încă sunt obligaţi să-şi declare acareturile şi business-urile

La Camera Deputaţilor, o asemenea decizie nu a fost luată. După cum a declarat Roberta Anastase, preşedintele Camerei, la începutului lunii aprilie, pentru un post naţional de radio: "În momentul de faţă, în ceea ce-i priveşte strict pe parlamentari, ei nu funcţionează numai în baza legii ANI şi nu-şi depun declaraţiile de avere numai în baza acestei legislaţii, ci şi în baza articolului 4 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, unde este stipulată obligativitatea completării declaraţiei de avere, dar în acelaşi timp şi afişării ei pe site. Dar nici nu se pune problema scoaterii de pe site în acest moment pentru că noi avem legislaţia care în baza căreia ne afişăm declaraţiile de avere în vigoare". Totuşi nu e cazul ca deputaţii să se simtă discriminaţi faţă de colegii senatori şi asta deoarece nu-i mare lucru să fi adoptată o prevedere în sensul scoaterii declaraţiilor de avere şi de interese de pe site-ul www.cdep.ro şi asta deoarece tot Anastase a admis faptul că lucrurile se pot schimba, aidoma celor de la Senat: "În măsura în care există o solicitare de modificare expresă a acestei legi. Dar nu există. Asta nu înseamnă că peste ceva timp să nu existe un proiect de modificare a acestui articol. Dar în momentul de faţă el funcţionează. Prin urmare, declaraţiile de avere sunt pe site, timp în care, cu ajutorul Parlamentului, se modifică legislaţia şi în acord cu decizia CCR, dar şi cu nevoia de existenţă a ANI. Şi atunci nu va mai fi niciun fel de problemă". Până se hotărăsc mai marii, noi nu ne facem prea mari speranţe şi asta deoarece e mai mult decât probabil ca declaraţiile de avere şi de interese să rămână simple amintiri. Că doar la ce să ştie electoratul cât s-au îmbogăţit parlamentarii de la un mandat la altul? ANCA ITTU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea