Adriana Croitoru revine la Agenţia de Mediu

# Adriana Croitoru a promis că se va întoarece la Mediu în funcţia de secretar de stat. N-a fost să fie! Adriana Croitoru, preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator Argeş, a pierdut procesul cu Agenţia Regională de Mediu Piteşti. Aceasta a dat în judecată Agenţia şi pe directorul general al acesteia pentru anularea deciziei de eliberare din funcţia de consilier superior şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând drepturi băneşti neîncasate şi daune morale. Adi Croitou, în momentul în care s-a pus problema concursului, a început cu ameninţările de genul „am să vin secretar de stat şi am să termin cu toţi de pe aici”. I s-a adus la cunoştinţă de către ARPM Piteşti că responsabilitatea pentru consecinţele nedepunerii opţiunii cu privire la participarea la examen, precum şi neprezentarea la examen, îi revine în exclusivitate. Opţiunea aleasă de Adi Croitoru a fost aceea de a nu se prezenta la examen, ceea ce a condus la eliberarea acesteia din funcţie. Întrebată în perioada în care era departe de Agenţia de Mediu dacă şi-ar dori să ajungă în ministerul de resort, ea a răspuns că până la minister mai există o instituţie intermediară, tot de nivel naţional. Aceasta este Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pentru care se simte nu doar foarte bine pregătită, ci chiar îndreptăţită la un post, având în vedere şi experienţa dobândită în domeniu.

Dacă nu are loc la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, e bine şi la Agenţia de Mediu Argeş

Deşi Adriana Croitoru anunţa cu surle şi trâmbiţe că se va întoarce în domeniul mediului ca secretar de stat, sau în cel mai rău caz în traistă cu un post la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, nu s-a adeverit niciunul din visele doamnei de la PC. După procese pierdute cu Agenţia de Mediu, aceasta revine pe un post de funcţionar public. Postul Adrianei Croitoru, şi ne permitem să spunem că este al domniei sale întrucât a fost singura care a candidat pentru ocuparea acestui loc vacant, a fost scos la interviu. Spun interviu deoarece nu a fost un concurs, ci doar un scurt interviu. Deşi Preşedinta Femeilor de la PC Argeş era angajată de curând la APIA, aceasta a revenit la marea dragoste, la Mediu. Aceasta a dat un interviu joia trecută, interviu scurt, care a convins comisia de evaluare. A candidat singură, şi a câştigat. Acest post pe care îl v ocupa Adriana Croitoru este un post de execuţie, ceea ce îi dă dreptul să ceară o funcţie de conducere. Vom vedea cât de lung va fi drumul pentru postul de conducere, mai ales că Adriana Croitoru visează la un post mai sus pus decât cel de un simplu directoraş la o agenţie de provincie. Laurenţiu STOICA

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea