Afaceristul Constantin Pănescu află, săptămâna aceasta, dacă poate construi în zona Pădurii Trivale

# Pănescu se judecă, de doi ani, cu Agenția pentru Protecția Mediului

De câțiva ani, omul de afaceri Constantin Pănescu (foto) și soția sa, Elena Pănescu, încearcă să scoată din fond forestier mai multe terenuri pe care le dețin în Pădurea Trivale, în zona Găvana. Dar, de fiecare dată, cererile lor sunt blocate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Argeș care refuză să emită acorduri de mediu pentru mai multe proiecte de scoatere definitivă din fond forestier a unor terenuri aflate în UP II Trivale.

Unul din motivele invocate de APM Argeș este că suprafața respectivă face parte din „zonă de pădure-parc cu valoare peisagistică, pentru care nu există reguli de construire aprobate”. Așa că s-a ajuns în instanță. Inițial, soții Pănescu nu au avut câștig de cauză. Pe 23 octombrie 2023, Tribunalul Argeș le-a respins acțiunea. Dosarul a plecat, val vârtej, spre Curtea de Apel Pitești.

Care, la începutul lunii mai, anul trecut, l-a reîmpachetat și trimis, tot la Tribunalul Argeș, spre rejudecare: ”Respinge ca nefondat recursul incident. Admite recursul principal. Casează în parte sentinţa şi trimite cauza spre rejudecarea fondului de către aceeaşi instanţă. Menţine sentinţa cu privire la excepţia inadmisibilităţii. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 402 teza finală C.pr.civ.” – se arată în hotărârea magistraților Curții de Apel.

Iată că și după rejudecare, magistrații Tribunalului Argeș se vor pronunța, probabil, săptămâna aceasta: ” Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 21.01.2025. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 13 Ianuarie 2025, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal” – se arată în ultima încheiere de ședință. Așadar, meciul nu se încheie aici. Se va ajunge cu dosarul, cu el, la Curtea de Apel. Vom reveni cu amănunte.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea