Dosar uriaș de abuz în serviciu finalizat de judecătorii Curții de Apel Pitești. Hotărâre definitivă. Primar și viceprimar, în aceeași situație!
Joi, 13 Februarie 2025 10:01
Primarul din Oarja, Constantin Bîlea, a scăpat, definitiv, de un dosar în care era judecat încă din anul 2016. Acesta era acuzat de abuz în serviciu, alături de fostul viceprimar, Lucian Gherghescu, de fosta directoare a şcolii din Oarja şi a omului de afaceri Dumitru Stan. Toţi erau acuzaţi că ar fi falsificat şi semnat documente cu privire la efectuarea unor lucrări.
În primă instanță, la Tribunalul Argeș (în anul 2022), primarul Constantin Bîlea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar i s-au interzis şi mai multe drepturi, printre care şi aceea de a mai putea ocupa funcţia de primar sau de a candida pentru o funcţie de demnitar public. El era obligat, de judecătorii Tribunalului Argeș, să presteze şi muncă în folosul comunităţii, fie la Primăria Oarja, fie la Primăria Bradu.
Şi ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi toţi la pedepse cu închisoarea termene de încercare, în afară de omul de afaceri care a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare cu executare.
Dosarul a plecat, val vârtej, spre Curtea de Apel Pitești. Judecătorii au hotărât, zilele trecute, definitiv: ”Admite apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE-SERVICIUL TERITORIAL PITEŞTI şi de inculpaţii: BÎLEA CONSTANTIN, GHERGHESCU LUCIAN, SIMA IULIA MIHAELA, STAN DUMITRU, împotriva sentinţei penale nr. 140 din data de 18 Martie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 6580/109/2016, intimată-parte civilă fiind U.A.T.C. Oarja, reprezentată de către POPESCU ANGELICA.
Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, dispune următoarele: Înlătură condamnarea inculpatului Bîlea Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu toate consecinţele. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. lit. f din Codul de procedură penală cu referire la art. 153 alin. 1 rap. la art. 154 alin. 1 lit. c din Codul penal dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Bîlea Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 297 alin.1 CP rap la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din CP.
Înlătură condamnarea inculpatului Bîlea Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 322 alin.1 Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal, cu toate consecinţele. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. lit. f din Codul de procedură penală cu referire la art. 153 alin. 1 rap. la art. 154 alin. 1 lit. d din Codul penal dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Bîlea Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 322 alin.1 Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal.
… Ridică măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele nr. 162 /P/2016 din 25.11.2016… Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2025, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Document: Hotarâre 94/2025 06.02.2025
Așadar, în mod definitiv, prejudiciul fiind acoperit, magistrații au hotărât înlăturarea răspunderii penale pentru toți cei judecați în dosar, ridicând și sechestrul asigurator asupra bunurilor celor patru persoane.