Amenzile pentru ilegalităţile administratorului, suportate de locatari

# La 82 de ani, Ioana Badea e acuzată de evaziune fiscală, înşelăciune şi delapidare. Ilegalităţile sesizate de către o parte dintre membrii Asociaţiei de Proprietari Victoria – Centru (blocul de deasupra Librăriei Eminescu) au ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Mai mult, oamenii au solicitat Primăriei suspendarea atestatului de administrator al Ioanei Badea, ca urmare a mai multor nereguli ce ar fi  fost săvârşite de aceasta în activitatea financiar-contabilă şi acuză autorităţile locale că deşi au fost sesizate asupra respectivelor probleme, tolerează ilegalităţile comise în interiorul asociaţiei. Bătrâna neagă faptele pentru care este acuzată şi speră ca ancheta să lămurească lucrurile.
Problemele Asociaţiei de proprietari Victoria – blocul 89 Centru nu sunt de ieri, de azi, ci trenează de ani buni, însă picătura care a umplut paharul a venit în momentul în care Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a amendat  asociaţia cu 20.000 de lei după ce a constatat că administratorul blocului, Ioana Badea, îşi încasa propriul salariu la negru şi că tot la negru era plătită şi femeia de serviciu. Mai mult, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş i-a imputat asociaţiei, cumulat, aproape 6000 de lei pentru că administratorul nu a calculat, evidenţiat şi virat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate în cele două cazuri.
Locatarii au luat foc atunci când au aflat că ei sunt cei care vor trebui să scoată bani din buzunar pentru neregulile  săvârşite de Ioana Badea.
Femeia  se apără explicând că a încheiat în ambele cazuri contracte civile fără să ştie că era nevoie de contracte de muncă.
”Am mers pe convenţie civilă,  dar preşedintele asociaţiei, dacă ştia de  Legea 230/2007, putea să mă atenţioneze că am ieşit din sfera Codului Civil  şi am  intrat în sfera Codului Muncii”, explică Ioana Badea.

Plângere penală împotriva administratorului

Oamenii au depus împotriva femeii în vârstă de 82 de ani o plângere penală pentru abuz în serviciu, înşelăciune şi delapidare, fapte pe care le-ar fi săvârşit de-a lungul anilor. Aceştia spun că bătrâna nu vrea nici în ruptul capului să se supună Hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei prin care ar fi fost înlăturată din funcţia de administrator ca urmare a unor acuzaţii referitoare la săvârşirea "gravelor abuzuri ce au condus la o gestiune frauduloasă a administrării fondurilor asociaţiei de proprietari, nedepunând soldul casei zilnic, încălcând regulamentul de casă (...) S-a comunicat doamnei Ioana Badea, prin două scrisori recomandate cu confirmare de primire, decizia comitetului executiv privind încetarea activităţii de administrator începând cu data de 1 august 2012, interzicându-i-se orice acţiune care are legătură  cu asociaţia sus-menţionată căreia i-a adus un prejudiciu de 26.000 lei", aşa cum se arată în plângerea penală semnată de preşedintele A.P. Victoria, Sorin Ursea.
Ioana Badea mai este acuzată că a continuat să încaseze contravaloarea utilităţilor de la unii locatari, deşi de la 1 august anul curent, Asociaţia de Proprietari Victoria a încheiat un contract cu o firmă agreată de Primăria Piteşti, firmă pe care a împuternicit-o să se ocupe de administrarea blocului.
Femeia, care are de partea sa un alt grup de proprietari, neagă faptele de care este acuzată şi susţine că  hotărârea invocată de preşedinte nu poate fi considerată  valabilă pentru că respectiva Adunare Generală a Asociaţiei nu a întrunit cvorumul necesar pentru a putea fi considerată legală şi, ca atare, nu poate fi schimbată din funcţie.

Expertiza contabilă, contestată

Suspiciunile de delapidare ale grupului de locatari au fost alimentate şi de o expertiză contabilă, efectuată la cererea preşedintelui asociaţiei. Femeia susţine însă că expertiza ar fi fost una dictată şi spune că nu are nimic împotriva unei expertize financiar-contabile dacă aceasta ar fi făcută în mod obiectiv şi legal.
Asociaţia de Proprietari Victoria a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, dispunerea unei verificări asupra gestiunii administratorului Ioana Badea, semnalând totodată întocmirea de către aceeaşi Ioana Badea a unor state de plată fictive, fără consemnarea acestora în procesele verbale ale asociaţiei de proprietari precum şi afişarea la avizier a unor liste de plată fără ştampila asociaţiei şi fără semnăturile tuturor persoanelor responsabile. Mai mult, în acelaşi document înaintat Parchetului, este sesizată şi utilizarea de către Ioana Badea a fondurilor speciale ale asociaţiei la plata furnizorilor de servicii, fără hotărârea scrisă a Adunării Generale a Asociaţiei.
"Sunt minciuni. Aştept ca Legea să decidă. Dacă am făcut ilegalităţi, să mă lege, dar eu nu am furat un ban la viaţa mea. Nu mi s-au găsit lipsuri în gestiune şi nu au motive să mă dea afară!", spune  Ioana Badea.

Primăria, ameninţată cu instanţa pentru tolerarea ilegalităţilor

Toate aceste aspecte legate de administrarea A.P. Victoria au fost semnalate (de către preşedintele asociaţiei) şi Primăriei Piteşti, printr-o adresă înregistrată pe 14 august 2012. Autorităţii locale i s-a solicitat retragerea atestatului de administrator al Ioanei Badea.
"De asemenea, vom fi nevoiţi să sesizăm şi instituţiile de urmărire penală pentru a verifica dacă nu cumva Primăria Piteşti, prin modul de inacţiune pe care-l manifestă în cazul unor astfel de administratori care nu-şi plătesc impozitele  şi contribuţiile potrivit prevederilor legele, favorizeză săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.",  se mai arată în documentul înaintat Primăriei Piteşti.

Acuzaţii, blesteme şi farmece

Tensiunile create între Ioana Badea şi o parte dintre locatarii blocului au mers până la unele acuzaţii cu încărcătură cel puţin dubioasă. Femeia e suspectată că le-ar face... farmece celor care o acuză de ilegalităţi şi că i-ar ocărî şi cu ceva blesteme.
"Am găsit tot felul de obiecte dubioase la intrarea în scara blocului: andrele, resturi de seringi, lucruri necurate. Este grav că se ocupă cu treburi dintr-astea şi mai grav este faptul că are o atitudine foarte urâtă faţă de cei care locuim aici, ne înjură, ne blesteamă!", explică Liliana Luţă, una dintre locatarele blocului 89.
"Dacă ştiam să fac farmece, le făceam în interesul meu şi al familiei mele. Sunt o femeie modestă şi credincioasă, merg la biserică, nu mă dedau la astfel de fapte. Sunt lucidă, mă simt foarte bine chiar dacă am vârsta pe care o am. Poate tocmai asta nu le convine unora, dar vârsta nu e un motiv ca să mă dea jos. Sunt administrator de 18 ani şi nu mi s-a găsit nicio ilegalitate în toată activitatea mea!" mai spune Ioana Badea care a păstorit şi alte asociaţii de propriatari din care mărturiseşte că şi-a dat demisia tocmai din cauza tensiunilor apărute în ultimul timp.
În războiul cu preşedintele asociaţiei, Ioana Badea are ca armă un  tabel în care 32 din cei 42 de proprietari ai asociaţiei şi-au dat semnătură,  arătând că nu-l vor ca preşedinte pe Sorin Ursea. ”În afara celor  câţiva proprietari care îl susţin pe aşa-zisul preşedinte, nimeni nu-l vrea în această asociaţie. La mijloc sunt interese legate de contul blocat al asociaţiei în care am reuşit să strâng  100.000 de lei.  Sorin Ursea s-a numit singur preşedinte, nu are suficiente semnături care să-i dea dreptul să exercite aceste atribuţii şi cu atât mai puţin să poată solicita schimbarea mea din funcţia de administrator. Eu nu plec de aici până când Parchetul şi Tribunalul nu vor face dreptate”, a declarat Ioana Badea.
Material realizat de Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea