Interese mari, pământ... mai puțin! Bătălie pentru 100 ha. în Argeș, teren din zona montană, bătălie ajunsă în instanță
Marţi, 18 Februarie 2025 10:07
Comuna Arefu, prin primarul acesteia, dar și Consiliul Local Arefu au fost chemați în instanță, ca pârâți, într-o cauză având ca obiect anulare act emis de autorităţi publice locale, pentru desfiinţarea parţială a unei hotărâri de Consiliu Local. S-a discutat dreptul de concesionare a unui teren de 100 hectare din muntele Ghițu.
Reclamantul, Avram Vasile, a concesionat aceste 100 de hectare de teren, pentru pășunat, încă din anul 2009. Termenul de finalizare al relaţiei de arendare, iniţial specificat, a fost 30.05.2012. Actul de arendare a fost, ulterior, prelungit prin act adiţional, cu încă 12 ani, până la data de 30.05.2024. De unde nemulțumirea? Pentru că edilii au demarat procedurile pentru a închiria suprafața altora.
Fostul concesionar a mers la proces. A arătat că se baza pe o prelungire de fapt a acestui contract, pentru că Primăria nu a dat de înțeles că are alte planuri cu suprafața în litigiu.
În apărare, comuna Arefu a demonstrat că, de fapt, o asociație a crescătorilor de animale din zonă a solicitat teren pentru creșterea animalelor, drept care, în luna februarie 2024, a emis o Hotărâre de Consiliu Local în vederea cedării ulterioare a folosinței terenului, conform legii, hotărâre care, însă, nu influența, în nici un fel, perioada contractuală stabilită anterior. mai mult, contractul semnat atunci prevedea ca „să îl înştiinţeze în scris pe arendator de intenţia sa de a reînnoi sau nu contractul cu cel puţin 1 an înainte de a expira prezentul contract.” – ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, Tribunalul a reţinut şi prevederile unui alt articol din înțelegerea părților, potrivit cu care „Contractul încetează de drept la expirarea termenului pentru care a fost arendată păşunea”. Consiliul Local al Comunei Arefu a luat, astfel, în discuţie cererea Asociaţiei Crescătorilor de Animale Fiii Căpăţânenilor Argeşeni, care au solicitat concesionarea păşunii comunale din Muntele Ghițu începând cu luna iunie 2024, așadar după expirarea relației contractuale cu reclamantul.
La atac… dacă există motive!
La data de 28.02.2024 a fost adoptată Hotărârea nr. 12 de către Consiliul Local al Comunei Arefu în care se prevede la art. 1 „Se aprobă iniţierea procedurii de închiriere/concesiune a păşunilor comunale/alpine aflate în proprietatea publică/privată a Comunei Arefu, iar la art. 2 din aceeaşi hotărâre se stabileşte că „Suprafeţele de păşuni comunale/alpine, proprietate publică/privată a Comunei Arefu… se vor stabili după expirarea contractelor de închiriere/concesiune/arendare aflate în vigoare la data adoptării prezentei hotărâri, aprobarea modalităţii de atribuire a acestora, precum şi a documentaţiei care va sta la baza încheierii contractelor de închiriere/concesiune, urmând a face obiectul unei hotărâri ulterioare a Consiliului Local Arefu.”
Judecătorii Tribunalului au constatat că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate în integralitate, astfel că solicitarea acestuia de anulare parţială a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Local Arefu nr. 12/28.02.2024 în ceea ce priveşte închirierea/concesionarea suprafeţei de 100 ha a păşunilor comunale/alpine aflate în proprietatea publică/privată a Comunei Arefu nu au un temei legal şi fundament juridic, care să determine instanţa la o altă concluzie.
În consecință, Tribunalul ”…Respinge acţiunea formulată de reclamantul Avram Vasile, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Arefu, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată pricinuite de proces în valoare totală de 4.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Nemulțumit de rezultat, Vasile Avram a atacat decizia judecătorilor Tribunalului Argeș, pe 29 ianuarie a.c. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Pitești.