Puternici împreună: Centru de instruire pentru incluziune digitală la Biblioteca Județeana Dinicu Golescu Argeș

 

Început de an cu proiecte îndrăznețe. Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș a câștigat proiectul „Puternici împreună: Centru de instruire pentru incluziune digitală”, finanțat de Fundația Orange, un proiect dedicat celor care doresc să dobândească abilități digitale și financiare esențiale pentru integrarea pe piața muncii și pentru o viață mai bună.

Acest proiect își propune să diminueze diferențele de competențe printr-o educație adaptată și accesibilă, având un impact semnificativ asupra incluziunii digitale și economice în comunitățile din județul Argeș. Obiectivul principal este de a spori integrarea socială și adaptabilitatea la tehnologiile moderne, prin oferirea de sesiuni de formare în domeniul educației digitale și financiare.

Astfel, participanții vor dobândi cunoștințele esențiale necesare pentru a se încadra mai ușor pe piața muncii. Dar ce ne dorim, de fapt?

• Creșterea competențelor digitale de bază în rândul populației țintă.

• Îmbunătățirea abilităților de gestionare financiară și educarea persoanelor pentru o mai bună planificare economică a resurselor.

• Creșterea șanselor de angajare prin dobândirea de abilități de identificare și aplicare pentru locuri de muncă.

Proiectul este deschis tuturor membrilor comunităților din Argeș, inclusiv: persoanelor din mediul rural și orașe mai puțin dezvoltate, persoanelor aflate în șomaj de lungă durată, tineri care nu au avut acces la resurse educaționale digitale sau care doresc să își îmbunătățească cunoștințele digitale, vârstnici care doresc să se familiarizeze cu tehnologiile digitale pentru a se integra cerințelor societății.

Aceste cursuri se vor desfășura în bibliotecile din Pitești, Topoloveni și Mioveni, așa că,

dacă ai între 16-65 ani, ești din aceste zone sau zonele limitrofe acestora, vino alături de noi și învață cum să fii ”puternic împreună” cu tehnologia, pentru un viitor mai bun!

Contactează-ne, suntem aici pentru tine: tel. 0248 223080.

Mihaela Penaru, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea